Consiliul Judeţean Neamţ a modificat programul judeţean de transport rutier de persoane prin servicii regulate, a cărui valabilitate se întinde până în anul 2013.
Actualizarea programului de transport public a fost efectuată la solicitarea mai multor primării din judeţ, formulată în baza necesităţilor de deplasare ale cetăţenilor beneficiari ai acestui tip de transport. Modificările au fost operate atât la nivelul numărului de curse, al orelor din graficele de circulaţie, cât şi al staţiilor. Astfel, la solicitarea Primăriei Păstrăveni, traseul Piatra Neamţ - Războieni - Rădeni a fost suplimentat cu două curse. Cu câte o singură cursă au fost suplimentate traseele Piatra Neamţ - Războieni - Tupilaţi; Roman - Icuşeşti - Bătrâneşti; Roman - Nisiporeşti - Hanul Ancuţei; Piatra Neamţ - Hoiseşti - Făurei. La solicitarea Primăriei Boghicea, se va modifica numărul de curse a traseului Roman - Bâra - Slobozia - Nistria, prin reducerea numărului zilelor de circulaţie. Se vor modifica orele din graficele de circulaţie pe traseele Piatra Neamţ - Izvoare -Dochia - Hoiseşti; Roman - Icuşeşti - Bătrâneşti; Roman - Dulceşti - Văleni; Roman - Bâra - Slobozia - Nistria; Roman - Nisiporeşti - Hanul Ancuţei şi traseul Piatra Neamţ - Hoiseşti - Făurei. Vor fi introduse noi staţii pe traseul Roman - Stejaru - Cuci ( staţiile "Linseşti" şi "Pustieta"), şi Piatra Neamţ - Bicaz - Şugău, Bicaz - Huisurez - Şugău, Bicaz - Taşca - Huisurez (staţiile "Mafton Prod" şi "Ghinda Prod" şi staţia "Clapa" pe traseul Roman - Gâdinţi.
La solicitarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitare A.D.I. Urbtrans va fi anulată staţia "Metalo" şi înlocuită cu staţia "Gradiniţa numărul 8" la traseele: Piatra Neamţ- Ocol - Dobreni - Poiana, Piatra Neamţ - Dobreni - Bodeştii de Jos, Piatra Neamţ- Bodeşti - Cracăul Negru, Piatra Neamţ - Ghindăoani Ram. - Ghindăoani, Piatra Neamţ - Bălţăteşti - Mănăstirea Agapia, Piatra Neamţ- Bălţăteşti - Valea Seacă, Piatra Neamţ - Bălţăteşti - Târgu Neamţ. Va mai fi anulată şi staţia "ACR", urmând a fi înlocuită cu staţia "Regiment" la traseele: Piatra Neamţ - Roznov - Podoleni, Piatra Neamţ - Podoleni - Negriteşti, Piatra Neamţ - Roznov - Zăneşti, Piatra Neamţ- Costişa Români - Goşmani, Piatra Neamţ - Roznov (circulă prin Fibrex)-Piatra Şoimului -Poeni (şcoală), Piatra Neamţ- Roznov (circulă prin Fibrex) - Cândeşti (ramificaţie Dragova), Piatra Neamţ- Roznov (circulă prin Fibrex) - Mastacăn, Piatra Neamţ - Borleşti - Nechit, Piatra Neamţ - Borleşti - Tazlău, Piatra Neamţ- Roznov - Neguleşti.
Consiliul Judeţean Neamţ a avut în vedere şi solicitarea Primâriei Boteşti, pentru introducerea staţiilor "Traian" şi "Teţcani" la traseul Roman - Nisiporeşti - Hanul Ancuţei.
| < Anterior | Următor > |
|---|








