Spitalul Judeţean Neamţ a primit acordul Consiliului Judeţean de a da spre închiriere, pe o perioadă de 5 ani, un spaţiu în care să fie amplasat un bancomat (ATM) care va deservi atât personalul medical al spitalului cât şi bolnavii internaţi şi aparţinătorii acestora.
Spaţiul în cauză intră în componenţa Pavilionului chirurgical situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi a fost transmis în proprietatea publică a judeţului în anul 2003. Ulterior, acesta a fost transmis în folosinţă gratuită Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Acordul emis de Consiliul Judeţean a fost grevat de condiţia obţinerii de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a tuturor acordurilor şi avizelor prevăzute de actele normative în vigoare în vederea încheierii contractului de închiriere a spaţiului, în caz contrar considerându-se că acordul nu a fost emis. Chiria datorată va fi stabilită de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator atestat ANEVAR, urmând ca din sumele obţinute cu titlu de chirie, spitalul să reţină o cotă de 30%, restul de 70% urmând a fi virată Consiliului Judeţean Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








