Primăria Piatra Neamţ renunţă la construirea punctului de informare turistică în Parcul Tineretului, nu însă şi a cafenelei şi a toaletei publice. Autorităţile locale au abandonat proiectul punctului de informare turistică din considerente de locaţie, Parcul Tineretului nefiind cea mai bună variantă pentru a atrage turiştii doritori de informaţii turistice.
În primul rând că nu dispune de o parcare suficientă pentru turişti şi apoi că nu va fi foarte vizibil punctul info turistic din parc. "Se renunţă la punctul de informare turistică pentru că cei care se pricep la turism au gândit că turiştii nu pot avea un acces facil în Parcul Tineretului, în plus ar fi mai puţin vizibil un astfel de punct. Va rămâne doar cafeneaua ce va avea un grup sanitar propriu şi va fi legată de toaleta publică, iar locaţia acestor clădiri a fost mutată mai înspre scările mari, se degajă astfel terenul unde este scara din lemn", a declarat Dan Florea, arhitectul-şef al municipiului.
Odată ce se renunţă la construcţia punctului de informare turistică, terenul pe care primăria îl va da în concesiune, prin licitaţie firmei ce va construi în parc, a fost redus de la 318 metri pătraţi la 165 de metri pătraţi. Hotărârea a fost aprobată în şedinţă de Consiliul Local, urmând ca de-acum înainte să demareze procedurile de organizare a licitaţiei pentru concesionarea terenului şi a concursului de proiecte pentru viitoarea construcţie a cafenelei şi a toaletei publice.
"Sarcina de a pregăti licitaţia este în grija Serviciului Patrimoniu, iar eu le dau tema de proiectare şi stabilim juriul pentru desemnarea proiectului câştigător. Va conta 70% partea tehnică şi 30% partea financiara", a mai declarat arhitectul-şef Dan Florea.
| < Anterior | Următor > |
|---|








