Planul de Management al masivului Ceahlău a trecut, cu mare întârziere, de primul pas spre aprobarea ce se aşteaptă de aproape jumătate de an de la momentul menţionat de lege. La finele săptămânii trecute, membrii Consiliulului Consultativ ai Parcului Naţional Ceahlău au aprobat zonele ce intră acum în cea de dezvoltare durabilă, aşa cum trebuie menţionate în viitorul plan pentru arealul menţionat.
Deşi trebuia depus de aproape şase luni spre aprobarea forului judeţean, Planul de Management s-a încurcat în ceva măsurători pentru determinarea proprietăţilor ce sunt vecine sau incluse în planul de dezvoltare. Se caută şi acum punctele de reper pentru proprietăţile deţinute de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în Durău. "Am prezentat raportul de activitate pentru anul trecut şi s-a discutat planul de management al zonei de dezvoltare durabilă. La acest punct am discutat şi despre unele construcţii ce vor fi cuprinse în zonă din Izvorul Muntelui şi din zona Bicazul Ardelean. Un punct separat pe ordinea de zi a fost cel de aprobare a propunerii venite din partea Consiliului Judeţean pentru amplasarea pârtiei de schi din masivul Ceahlău. S-a aprobat varianta gândită de Raul Papalicef şi însuşită de Consiliul Judeţean Neamţ", a declarat Constabtin Andraş, directorul Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău.
Pârtia proiectată are o lungime de 1.700 de metri, o diferenţă de nivel de 503 metri şi porneşte de la altitudinea de 1.422 de metri, iar dificultatea este medie spre grea.
Iniţial, ultimul proiect în care se prevede un nou amplasament pentru pârtia din masiv a fost depus la Consiliul Judeţean Neamţ care l-a adoptat şi l-a supus atenţiei Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău. Acum, la finele aceastei săptămâni Consiliul Ştiinţific se va întâlni într-o nouă şedinţă pentru a aproba varianta însuşită de Consiliul Consultativ. Iniţial, avizul a fost dat şi de oamenii ce protejează aria naturală. Din acel moment, prin ordinul Ministerului Mediului, administratorul Parcului Naţional Ceahlău avea cam o lună la dispoziţie să vină cu un plan de dezvoltare durabilă şi de management al parcului care să cuprindă noile modificări şi să-l înlocuiască pe cel făcut de fostul directorul care mutase zona de dezvoltare prin Bistra, departe de Staţiunea Durău. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. Planul ar fi trebuit supus aprobării plenului Consiliului Judeţean după care vor putea începe demersurile propriu-zise pentru realizarea pârtiei şi planului general. Trebuie menţionat că proiectul este finanţat de Ministerul Turismului, iar Consiliul Judeţean Neamţ a prevăzut 50.000 de lei pentru faza de proiectare.
| < Anterior | Următor > |
|---|








