Şeful Consiliului Judeţean şi prefectul verifică şanţurile primarilor
Autorităţile judeţene sunt hotărâte să intervină pentru ca primarii, viceprimarii şi consilierii locali din comune să se ocupe ceva mai aplicat de chestiunea curăţeniei de primăvară. Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a menţionat că în curând va avea loc o întrunire cu reprezentanţii localităţilor unde le va atrage atenţia asupra modului în care este tratată problema curăţeniei în propriile curţi.
"Sunt vizaţi toţi aleşii din localităţile cu probleme. Consilierii locali, viceprimarii şi primarii. Unii dintre aceştia, imediat după ce au fost aleşi pe funcţii administrative au uitat că trebuie să se ocupe şi de chestiunile gospodăreşti. Îmi doresc ceva mai multă implicare din partea autorităţilor locale în curăţenia de primăvară", a menţionat Vasile Pruteanu.
Prefectul de Neamţ, Mihai Archip a menţionat că a demarat deja acţiuni de
conştientizare a edililor împreună cu specialiştii de la Agenţia de Protecţia Mediului Neamţ, de la ISU şi de la Apele Române. "Discuţiile şi activităţile desfăşurate de noi se vor face pe patru centre - Piatra-Neamţ, Bicaz, Roman şi Târgu-Neamţ", a spus reprezentantul guvernului în Neamţ.
De menţionat este şi faptul că prefectul de Neamţ are în vedere şi prevederile legislative care menţionează că în cazul în care primarii nu-şi fac treaba, mai exact curăţenie în comună, pot primi amenzi de până la 1.500 de lei în nume propriu.
| < Anterior | Următor > |
|---|








