Ultimele stiri
Home Administratie Luna mai, poate cu noroc pentru chiriaşii din Văleni

Luna mai, poate cu noroc pentru chiriaşii din Văleni

Email Imprimare PDF

 

 

Primăria pietreană le promite chiriaşilor din cartierul Văleni că nu mai au de aşteptat decât o lună până să primească cheile locuinţelor sociale ce se ridică în zona anexă a municipiului Piatra-Neamţ.

După cum au calculat oficialii primăriei, lucrările la cartierul de locuinţe sociale ar urma să se încheie în mai. Lucrurile s-ar fi derulat şi mai repede de atât dacă birocraţia nu ar fi întârziat obţinerea avizelor de către primărie pentru a finaliza alimentarea cu gaze naturale.

"Lucrările continuă în cartierul de locuinţe sociale din Văleni. În această perioadă se execută partea de finisaje exterioare şi sistematizarea pe verticală. Lucrările au fost întârziate de obţinerea avizelor pentru alimentarea cu gaze naturale. Sperăm ca până la sfârşitul lunii mai locuinţele să poată fi date în folosinţă", au declarat reprezentanţii Serviciului Comunicare şi Management Integrat din cadrul Primăriei Piatra-Neamţ.

Luna trecută, Primăria Piatra-Neamţ s-a ocupat să contracteze o firmă pentru alimentarea cu energie electrică a ansamblului de locuinţe sociale din anexa Văleni. Contractul de execuţie are o valoare estimată la 489.467,8 de lei.

Lista de aşteptări pentru locuinţele sociale din cartierul Văleni a cuprins aproximativ 400 de solicitări, însă doar 165 din cei care se încadrau în condiţiile pentru o locuinţă socială, au şi primit-o. Restul de până la 200 de locuinţe sociale (35 de unităţi locative) s-au împărţit între chiriaşii din casele naţionalizate revendicate sau retrocedate şi care urmează să fie evacuaţi din ele (22 de oameni), o locuinţă socială va fi transformată în post de poliţie pentru Direcţia Poliţie Comunitară Piatra-Neamţ, iar alte 12 locuinţe au fost declarate locuinţe de necesitate şi vor fi repartizate persoanelor care au rămas fără un acoperiş din cauza inundaţiilor sau altor cazuri considerate de strictă urgenţă. Unităţile locative sunt câte patru în fiecare dintre cele 50 de case pe care municipalitatea pietreană le-a ridicat în anexa Văleni cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Primăria a asigurat doar banii necesari pentru realizarea utilităţilor - asfaltarea drumului de acces, execuţia reţelelor de apă, canalizare şi gaz metan.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 112 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner