Daniel Răducanu, consilierul pe probleme de romi din cadrul Prefecturii Neamţ, a fost cel care a reprezentat instituţia la manifestările prilejuite de marcarea Zilei Internaţionale a Romilor.
Prima activitatea a fost una informativ - preventivă, destinată copiilor romi, elevi ai claselor primare din şcoala cu clasele I-VIII Crăcăoani. Cu această ocazie au fost răspândite informaţii privind prevenirea discriminării şi respectarea drepturilor omului, prin intermediul unor materiale audio-video.
Acţiunea reprezintă o colaborare între Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului Neamţ şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Neamţ. "La finalul acţiunii a fost organizat şi un concurs de întrebări şi răspunsuri pe marginea temelor dezbătute, în încheierea căruia toţi copii participanţi au primi din partea organizatorilor diplome semnate de Prefectul Judeţului şi Inspectorul şef al IPJ Neamţ şi premii constând în diverse materiale de informare, rechizite şi dulciuri", este menţionat în comunicatul de presă remis pe adresa redacţiei.
Pe lângă reprezentanţii celor două instituţii organizatoare la activitate a participat si un licean-voluntar al CAPC, de etnie roma, care a prezenta copiilor un model de conduită şi a împărtăşit din experienţa sa în activitatea de voluntariat în poliţie. "Sărbătorim Ziua Internaţională a Romilor şi cu această ocazie le urez tuturor cetăţenilor de etnie romă din judeţul Neamţ La mulţi ani, sănătate şi le transmit mesajul meu de simpatie şi de susţinere. Menirea primordială a acestei zile este de a atrage atenţia cetăţenilor români asupra problemelor care afectează minoritatea romă. Romii sunt cetăţeni români care au, ca toţi ceilalţi, şi drepturi, şi obligaţii. Problemele minorităţii rome sunt complexe. Numărul crescut al copiilor care nu merg la şcoală sau numărul celor care nu beneficiază de asistenţă medicală sunt probleme care, deşi pot fi identificate la nivelul întregii societăţi româneşti, ating cu precădere această comunitate. în ciuda unor progrese făcute în ultimul timp, romii sunt încă subiect al discriminării şi al intoleranţei. Strategii pentru depăşirea acestor situaţii există, dar mai avem de parcurs un drum lung până vor reuşi să rezolvăm dificultăţile pe care le întâmpină comunitatea romă", a declarat prefectul Mihai Archip.
| < Anterior | Următor > |
|---|








