Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu este la un pas de a deveni absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, mai exact a cursului "de nivel înalt" al Colegiului numit "Securitate şi bună guvernare".
Cursul la care s-a înscris edilul romaşcan durează trei săptămâni, acesta fiind unicul primar din România invitat să urmeze astfel de cursuri. "Participanţii la curs sunt parlamentari cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, regionale şi internaţionale, membri ai comisiilor SRI şi SIE, miniştri, secretari de stat şi de agenţii, precum şi militari de carieră. Sunt singurul primar din România care participă la acest curs, alături de un singur preşedinte de Consiliu Judeţean din ţară", a spus primarul Laurenţiu Leoreanu.
Potrivit site-ului Colegiului Naţional de Apărare, pentru a intra la cursul amintit nu este necesar vreun concurs sau interviu, selecţia candidaţilor se face pe bază de dosar. Pentru înscriere este suficientă nominalizarea din partea unei instituţii guvernamentale sau neguvernamentale sau o cerere adresată şefului Colegiului, copii după actele de identitate, după diploma de licenţă, declaraţie pe propria răspundere a doritorului că nu are antecedente penale şi nu este anchetat penal, CV şi două fotografii. Temele principale pentru cursuri sunt: geopolitică şi geostrategie, globalizare şi securitate, fenomenul militar contemporan, dimensiuni nemilitare ale securităţii, NATO şi UE, regiuni de importanţă strategică pentru România, buna guvernare şi conducerea strategică, probleme specifice de securitate pentru România şi istoria Holocaustului. Alături de acestea, în programul de învăţământ sunt incluse călătorii de studii şi documentare în ţară şi străinătate, activităţi ştiinţifice, vizite de lucru. La finalul cursului, primarul Leoreanu trebuie să scrie un eseu despre ce a învăţat trimp de trei săptămâni după care primeşte diplomă de absolvire.
| < Anterior | Următor > |
|---|








