Ultimele stiri
Home Administratie Boc a fost rugat să se ocupe de paturile Spitalului Judeţean

Boc a fost rugat să se ocupe de paturile Spitalului Judeţean

Email Imprimare PDF

 

 

Vasile Pruteanu a cerut personal primului-ministru Emil Boc să arunce o privire pe situaţia Spitalului Judeţean Neamţ, ce a fost privat de un număr important de paturi.

Toate acestea intervenţii sunt făcute după ce ministrul Sănătăţii, Attila Cseke a decis că la Neamţ trebuie desfiinţate două spitale, iar cel care a preluat personalul să fie mai slab finanţat prin scăderea numărul de paturi. "Am prins ocazia şi am ridicat această problemă, deoarece este una dintre cele mai impoartante din cele cu care ne confruntăm acum. I-am prezentat chiar un material foarte documentat şi sper să primim cât se poate de repede un răspuns", a declarat Vasile Pruteanu.

Tot duminică, cu ocazia vizitei mai multor miniştri în Neamţ, la un restaurant din Ştrand, Vasile Pruteanu a discutat cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Subiectele de discuţie vizează două drumuri naţionale ce traversează o mare parte din judeţul Neamţ. "Am discutat despre starea drumului naţional dintre Piatra-Neamţ şi Roman şi a celui dintre Piatra-Neamţ şi Poiana Largului", a mai spus Vasile Pruteanu.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 319 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner