Un ordin al ministerului Administraţiei şi Internelor privind procedura de transmitere a solicitărilor de ocupare a posturilor, la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale a sosit la Neamţ pe data de 18 aprilie, iar din acest moment primarii au de întocmit ceva hârtii pentru a putea debloca posturi în cadrul instituţiilor pe care le conduc.
Procedura de lucru prevede că ordonatorul principal de credite al bugetului local întocmeşte o notă motivată referitoare la posturile vacante unice pentru care se solicită avizul privind ocuparea acestora, pe care o transmit Instituţiei Prefectului. Această notă trebuie să cuprindă: justificarea necesităţii ocupării posturilor vacante, justificarea încadrării în categoria de post unic, posturile vacante unice şi încadrarea în plafonul maxim de cheltuieli repartizat . în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea Notei, Instituţia Prefectului verifică respectarea prevederilor legale, analizează temeinicia informaţiilor cuprinse în notă şi comunică ordonatorului principal de credite al bugetului local punctul de vedere al acestuia. Instituţia Prefectului întocmeşte, lunar, o analiză a solicitărilor primite şi întocmeşte o situaţie centralizatoare pe judeţ a solicitărilor considerate ca fiind argumentate în mod corespunzător şi care pot face obiectul ordonanţei de urgenţă. Această situaţie va fi transmisă Ministerului Administraţiei şi Internelor care va întocmi o situaţie centralizatoare la nivel naţional, ce va fi prezentată Guvernului pentru avizare.
"Acest ordin a reprezentat şi o temă de discuţie în cadrul videoconferinţei cu domnul ministru Constantin Traian Igaş, de astăzi. Instituţia Prefectului are responsabilitatea de a centraliza, verifica şi transmite solicitările primăriilor de ocupare a posturilor vacante, unice. Tot noi vom comunica avizul favorabil sau nefavorabil fiecărui ordonator principal de credite, în parte. Dacă primesc aviz favorabil, unităţile administrativ - teritoriale vor putea demara procedura legală pentru ocuparea acestor posturi", a declarat prefectul Mihai Archip.
| < Anterior | Următor > |
|---|








