Ultimele stiri
Home Administratie Comisia "Gatsby" se reface

Comisia "Gatsby" se reface

Email Imprimare PDF

 

 

Comisia ce se ocupă de evaluarea "situaţiei" barului Gatsby, situat în incinta Teatrului Tineretului, se înnoieşte cu un nou membru, asta chiar dacă până la acest moment nu a mişcat nici un deget pentru soluţionarea situaţiei de fapt.

Cei trei consilieri numiţi în comisie aveau sarcina de a supraveghea modul în care se desfăşoară evaluările la investiţiile în acest spaţiu şi au fost mandataţi după ce chiriaşii au solicitat suma de 350.000 de euro despăgubiri pentru întreruperea contractului iniţial.

Deşi contractul a fost întrerupt deja, spaţiul a intrat în renivare, iar un evaluator atestat a "socotit" că investiţiile realizate în subsolul teatrului Tineretului ar face 157.000 de euro, conducerea Consiliului Judeţean a ajuns doar la modificarea componenţei comisiei cu pricina.

Astfel, în şedinţa de plen ce va avea loc la finele acestei săptămâni se propune doar înlocuirea consilierului demisionar Emil Creangă.

"La data de 20 august 2009, plenul Consiliului Judeţean Neamţ a adoptat Hotărârea nr. 139/2009 prin care s-a revocat acordul privind închirierea unui spaţiu în suprafaţă de 260 metri pătraţi şi a unui teren în suprafaţă de 200 metri pătraţi bunuri aparţinând domeniului public al judeţului Neamţ şi care fac parte din imobilul aflat în administrarea Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, în vederea realizării proiectului "Restaurare şi punere în valoare zona istorică şi culturală Curtea Domnească din Piatra Neamţ. În vederea monitorizării operaţiunilor privind eliberarea spaţiului anterior menţionat de sarcinile care l-ar fi putut greva, a fost desemnată o comisie formată din trei consilieri judeţeni. Întrucât calitatea de consilier judeţean a domnului Emil Creangă a încetat, este necesară desemnarea unei alte persoane care să facă parte din comisia anterior menţionată", este menţionat, la aproape doi ani de la numirea comisiei, în raportul de specialitate.

În continuare, nimic despre suma ce ar putea fi oferită despăgubire.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 204 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner