Cristina Păvăluţă este, începând de astăzi, directoare "cu acte în regulă" la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Aceasta a trecut cu brio concursul organizat zilele trecute de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru ocuparea funcţiei de director general al DGASPC Neamţ.
În ultimele şase luni Cristina Păvăluţă a fost detaşată şă ocupe funcţia de conducere rămasă vacantă după pensionarea fostului director, Mihai Hanganu. De altfel, în ultimii doi, la conducerea instutuţie s-a perindat când unul, când celălalt.
Cristina Păvăluţă a fost numită pentru prima dată la conducerea DGASPC în iulie 2009. Aceasta a ocupat fotoliul de director până în octombrie 2010, când Mihai Hanganu a reuşit să se întoarcă la conducere, ajutat fiind de o hotărâre judecătorească. După doar o lună acesta însă şi-a întocmit dosarul de pensioare şi astfel Cristina Păvăluţă a fost detastă pe o perioadă de şase luni să ocupe postul de director.
| < Anterior | Următor > |
|---|








