Ultimele stiri
Home Administratie Centrul pentru sprijin şi asistenţă şi-a deschis porţile

Centrul pentru sprijin şi asistenţă şi-a deschis porţile

Email Imprimare PDF

 

 

Centrul de sprijin şi asistenţă specializată pentru copii, din strada Gavril Galinescu numărul 11, şi-a deschis, ieri, porţile. Autorităţile locale au inaugurat noul sediu al centrului, reabilitat şi modernizat graţie unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 2.782.169 de lei.

Beneficiarii direcţi ai acestui centru vor fi 60 de copii şcolari, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, proveniţi din familii defavorizate şi marginalizate social. Centrul pentru sprijin şi asistenţă specializată se adresează însă şi membrilor familiilor celor 60 de ani, consideraţi şi ei beneficiari indirecţi ai proiectului. Pentru alegerea grupului de copii, echipa ce se va ocupa de funcţionarea acestui centru şi de implementarea proiectului va aplica o serie de criterii de selecţie a beneficiarilor. În primul rând va conta vârsta acestora, să se încadreze între 7 şi 18 ani, apoi să provină dintr-o familie defavorizată/marginalizată social. Asta ar însemna să aibă venituri reduse, să fie cazul unor familii monoparentale, sau să fie vorba de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate sau să provină din familii cu probleme socio-medicale. Va conta în alegerea beneficiarilor şi situaţia materială a copilului: să frecventeze cursurile unei instituţii de învăţământ din Piatra-Neamţ (au prioritate copiii cu risc de abandon şcolar). Totodată sunt considerate prioritare şi cazurile de copii care au beneficiat şi nu mai beneficiază de una din următoarele măsuri de protecţie: instituţionalizarea, plasarea la asistent maternal profesionist, plasament la rude. Inaugurarea centrului din strada Gavril Galinescu numărul 11 a avut loc imediat ce un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de sfinţire a incintei şi le-a urat succes participanţilor la proiect.    

"Mulţumesc tuturor celor ce au participat la realizarea acestui proiect, colectivului din primărie care s-a implicat activ, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Ministerului Dezvoltării. Vreau să cred că în acest spaţiu copiii neajutoraţi vor avea satisfacţii, bucurii, pentru că viaţa este atât de dificilă şi delicată şi trebuie ajutaţi să răzbească. Doresc succes echipei ce va administra acest centru, iar copiii să se simtă cât mai bine", a declarat primarul Gheorghe Ştefan.

Activităţile care urmează să fie desfăşurate în cadrul acestui centru sunt: activităţi sociale (creative, recreative, personale în cadrul grupurilor de lucru, etc); activităţi de educaţie pentru sănătate; de educaţie civică, consiliere psihologică, activităţi pentru dezvoltare personală, de informare asupra drepturilor individuale, cunoaşterea şi înţelegerea resurselor personale; activităţi de socializare cum ar fi comunicare sau autocunoaştere, etc. 

"Acest centru este construit şi finanţat prin Programul Operaţional Regional iar valoarea proiectului este de 2.782.169 de lei, din care contribuţia municipiului Piatra-Neamţ a fost de 671.608 lei iar suma nerambursabilă primită este de 2.110.560 lei. Scopul pentru care primăria a făcut acest proiect este de a înfiinţa un centru în plan social prin lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare. În acest centru se vor desfăşura activităţi creative, recreative, de socializare, învăţare, cultură civică, consiliere psihologică şi spirituală pentru ca tinerii de aici să beneficieze de foarte multă informaţie. În afara angajaţilor primăriei ni s-au alăturat foarte multe asociaţii şi instituţii care au dorit să ne sprijine şi cărora le mulţumim. Centrul cuprinde patru săli pentru activităţi de grup, din care două la parter şi două la etaj, două birouri de consiliere psihologică şi spirituală, o sală de catering, un cabinet medical şi două birouri pentru parteneri", a declarat viceprimarul Ana Monda.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 139 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner