Ultimele stiri
Home Administratie Concurs doar pentru şefia Judecătoriei Bicaz

Concurs doar pentru şefia Judecătoriei Bicaz

Email Imprimare PDF

 

 * postul este dorit de actualul titular - Gheorghe Moroşanu şi de Mihaela Andreea Chiruţă

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, pe 7 aprilie, să scoată la concurs 251 de posturi de conducere în instanţele de judecată şi parchetele de pe lângă instanţe din întreaga ţară, pe listă apând şi patru posturi de conducere vacante în instanţele din Neamţ. Perioada de înscriere la concurs s-a încheiat, aşa încât se pot trage primele concluzii. Trebuie spus că în ceea ce priveşte posturile de conducere din instanţele nemţene, doar în cazul celui de preşedinte al Judecătoriei Bicaz se poate vorbi despre o competiţie în adevăratul sens al cuvântului. pentru respectiva funcţie se vor bate actualul deţinător - judecătorul Gheorghe Moroşanu şi colega acestuia - judecătoarea Mihaela Andreea Chiruţă. Cu totul altfel stă treaba cu funcţiile de conducere de la Judecătoria Roman (deţinute în acest moment, cu delegaţie, de Cristian Bîrjovanu, respectiv de Mirela Apetrei), respectiv cu funcţia de preşedinte al Judecătoriei Târgu-Neamţ (deţinută, tot cu delegaţie, de Ilona Nica). Pentru aceste posturi nu şi-a manifestat nimeni interesul, astfel încât perioadele de interimat se vor prelungi pentru a nu ştim câta oară.

În ceea ce priveşte funcţiile de conducere la parchete, acestea au doritori. Procurorul Georgeta Ciupic vrea să devină prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, iar procurorul Gabriela Neacşu şi-ar dori să continue ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 146 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner