Societatea Locato, aparţinând Consiliului Local Piatra-Neamţ, şi-a prezentat raportul de activitate pe anul trecut. Potrivit analizei făcute de specialiştii firmei, veniturile realizate în 2010 au fost de 15.167.612 de lei, iar cheltuielile au fost de 15.127.773 de lei.
Astfel că, pentru activitatea de producere şi furnizare a agentului termic, societatea Locato a obţinut în 2010 un profit brut de 39.839 de lei, din care s-au scăzut cheltuielile cu impozitul pe profit - 11.000 lei, rezultând în final un profit net de 28.839 de lei.Tot la nivelul anului trecut, producţia de energie termică furnizată în sistem centralizat, înregistrată, a fost de 54.263 de gigacalorii, dimensionată la 185 de centrale în funcţiune. Societatea a mai raportat Consiliului Local un segment de piaţă de 10.800 de consumatori (apartamente branşate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice), la care se adaugă persoane juridice dar şi consumatori individuali. În 2009 şi 2010, numărul consumatorilor a mai suferit modificări, fiind debranşaţi de la sistemul centralizat 2.461 de consumatori, dar alţi 1.110 s-au branşat. În 2010 societatea a câştigat 1.276 de contracte, din care 924 de contracte individuale de facturare încheiate cu persoane fizice din blocurile ANL, cartierul Speranţa şi 352 de convenţii încheiate cu consumatorii individuali din cadrul asociaţiilor de proprietari.
Anul trecut s-au înregistrat doar cinci reclamaţii privind factuarea, doar una dinte ele dovedindu-se întemeiată. Aşa s-a ajuns că Locato nu a mai pierdut nici o acţiune în instanţă privind factuarea. În rest au mai fost doar reclamaţii verbale nejustificate, legate de calitatea energiei termice furnizate sau de sistarea gazelor naturale.
Venituri de peste 15 milioane de lei în 2010 şi cheltuieli asemenea
Societatea Local a înregistrat, în 2010, venituri de 15.167.612 de lei. Din activitatea de termie s-au strâns 7.360.866 de lei, din subvenţii date din bugetul local şi compensare de combustibil - 5.899.696 de lei. Din chirii, Locato a primit 20.576 de lei, din prestări servicii - 223.143 de lei, din dobânzi bugetul de stat - 1.420.280 de lei, iar din exploatare - 243.048 lei. Cheltuielile din anul 2010 au fost de 15.127.773,74 lei. Banii s-au dus pe consumul de gaz - 9.060.743,32 de lei, energie electrică furnizată centralelor termice - 733.404 de lei, apă - 167.476 de lei. Cheltuielile cu majorările de întârziere şi penalităţile percepute de furnizori şi la buget au fost de 935.466 de lei. Redevenţa datorată de Locato bugetului local, plus comisionul către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a fost de 757.294 de lei, impozitele şi taxele către ANRSC şi ISCIR - 52.221 de lei. Cu personalul, Locato a cheltuit 1.857.555 de lei, cu asigurările sociale - 528.881 de lei, cu tichetele de masă - 129.949 de lei. Pentru diverse servicii (chirii, prime de asigurare, colaboratori, reclamă, publicitate, protocol, transport personal, poştă, telefon, servicii bancare) şi pentru atestări şi autorizaţii Locato a scos din propriul buget 66.358 de lei.
"Strategia societăţii este menţinerea unui echilibru corect şi permanent între veniturile populaţiei şi tariful aplicat, ţinând cont că serviciile publice de gospodărie comunală au o dimensiune economică şi una socială", declară Nicolae Mazilu, directorul societăţii Locato.
| < Anterior | Următor > |
|---|








