Ultimele stiri
Home Administratie Primăria vrea să reabiliteze Casa de Cultură

Primăria vrea să reabiliteze Casa de Cultură

Email Imprimare PDF

 

Clădire etalon a municipiului Piatra-Neamţ, Casa de Cultură a Sindicatelor are ceva ani de când nu şi-a mai schimbat deloc aspectul, nemaivorbind de alte lucrări de refacere. Situată ultracentral în municipiu, Casa de Cultură ar putea fi intra într-un proces de refacere, într-un viitor nu foarte îndepărtat, primăria pietreană având planuri în acest sens.

Din păcate primăria nu ar putea susţine o iniţiativă de acest fel, fără a mai găsi un partener în proiect. De aici a şi apărut ideea unui parteneriat între primărie şi sindicatele ce administrează în prezent Casa de Cultură. Astfel s-ar putea rezolva partea financiară, însă discuţiile sunt abia la început. 

"Conducerea municipalităţii intenţionează crearea unui parteneriat cu sindicatele, în vederea refacerii faţadei şi interiorului Casei de Cultură, precum şi identificarea unei surse de finanţare în acest scop", a declarat inspectorul Ludmila Armaşu, din cadrul Serviciului Comunicare al Primăriei Piatra-Neamţ.

În acord cu ideea primăriei sunt şi cetăţenii oraşului, care înaintează mai departe cu gândul şi vorbesc de realizarea unei construcţii anexe sau a unei suprastructuri în vederea construirii unei noi săli cu destinaţii multiple

(teatru de copii/păpuşi, filarmonică, centru cultural, etc) pentru elevii şi studenţii din municipiu. Şi de ce nu, în fata Casei de Cultură a Sindicatelor să fie amplasată o statuie sau un edificiu marcant (fie cu o valoare simbolică sau cu dimensiuni generoase) care să constituie un nou/alt brand pentru oraşul nostru. Aşadar propuneri există, mai urmează să se găsească suportul financiar să fie puse în practică.

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 133 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner