Comuna Cordun a înregistrat două recorduri nedorite în acest an, odată cu elaborarea şi aprobarea bugetului. În primul rând, autorităţile locale vor avea la dispoziţie cu 30% mai puţine fonduri faţă de anul trecut din cauza dispariţiei unor agenţi economici care îmbogăţeau visteria comunei.
Nu a fost singura problemă însă pentru edili care după ce au trecut bugetul prin Consiliul Local s-au trezit că au de lucru din nou întrucât Direcţia de Finanţe Publice a respins proiectul de buget. "Bugetul pe anul în curs a fost adoptat în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută. Este un buget de criză întrucât veniturile au scăzut constant în ultimii doi ani cu câte 30% în fiecare an. A trebuit să chivernisim bine aceşti bani pentru a supravieţui şi a finanţa investiţiile începute. Ordonanţa nouă dată de Guvern privind impozitele şi taxele locale dar şi prevederile privind declaraţia unică au dus la apariţia unor neclarităţi. Într-o primă etapă, Direcţia de Finanţe Publice ne-a respins bugetul pentru ca mai apoi să-l aprobe", ne-a precizat primarul Adrian Diaconu.
Primăria Cordun va avea în 2011 un buget total de 7.100.000 lei din care 4.600.000 lei reprezintă veniturile proprii iar 2.500.000 lei sunt cotele defalcate din TVA pentru învăţământ şi persoanele cu handicap.
| < Anterior | Următor > |
|---|








