Mihai Archip, prefectul judeţului Neamţ, a discutat oficial cu ofiţerul care se ocupă şi conduce toate unităţile militare din sud-estul României. Astfel, ieri, la Prefectura Neamţ a avut loc întâlnirea între reprezentantul guvernului în teritoriu şi generalul Nicolae Ciucă, comandantul Diviziei 2 Infanterie, colonelul Vasile Roman, comandantul Brigăzii 15
şi comandantul Garnizoanei Piatra Neamţ, Cristian Hîra.Generalul Nicolae Ciucă este, din luna ianuarie, comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica" din Buzău, una din cele mai mari unităţi de acest fel din cadrul Armatei Române. Acesta coordonează activitatea mai multor unităţi militare, printre care şi Garnizoana Piatra Neamţ. Reprezentantul Armatei Române a venit în Neamţ special pentru a vizita Garnizoana Piatra Neamţ şi pentru a discuta cu comandantul acesteia.
"A fost o vizită protocolară, pentru a ne cunoaşte şi pentru a schimba câteva impresii despre modul în care se desfăşoară activitatea militară în Neamţ.. Unul dintre subiectele de discuţie a fost colaborarea Instituţiei Prefectului cu Garnizoana Piatra Neamţ, iar referitor la acest subiect pot spune că sunt mulţumit de această colaborare şi de activitatea domnului comandant Cristian Hîra. Garnizoana este partenerul noastru în organizarea manifestărilor de omagiere, dar am simţit sprijinul şi în momente dificile, cum s-a întâmplat în perioada inundaţiilor", a declarat Mihai Archip, prefectul de Neamţ.
Tot cu această ocazie, în discuţii s-au mai atins subiecte cum ar fi cel al statutului militarilor, reducerea salariilor acestora cu 25 %, recalcularea pensiilor militarilor în rezervă şi în retragere şi pensia ocupaţională.
| < Anterior | Următor > |
|---|








