Ultimele stiri
Home Administratie Comisie locală de ordine publică

Comisie locală de ordine publică

Email Imprimare PDF

 

Municipiul Piatra-Neamţ va avea o comisie locală de ordine publică, structură înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local. Noua comisie este o cerintă a Legii 155/2010, a poliţiei locale, şi are rol consultativ în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Poliţiei Locale a municipiului Piatra-Neamţ. Î n ea au fost aleşi ca membri primarul Gheorghe Ştefan, şeful Poliţiei Municipiului sau înlocuitorul acestuia, şeful Poliţiei Locale - Dumitru Crăescu, secretarul municipiului Vasile Vişan, dar se regăsesc şi consilierii Traian Cociorbă, Liviu Negelschi şi Neculai Tănase. În cadrul comisiei se vor analiza aspecte precum apărarea dreptului şi libertăţilor persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea legilor în construcţii şi urbanism, protecţia mediului şi comerţ, fluidizarea circulaţiei rutiere sau creşterea gradului de siguranţă publică. Şedinţele comisiei locale vor fi conduse de primar, iar modul de funcţionare se va stabii prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia. Comisia locală de ordine publică are următoarele atribuţii: asigură cooperarea dintre instrituţiile şi serviciile publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi al siguranţei publice la nivelul unităţii administrativ-âteritoriale; avizează proiectul planului de ordine şi siguranţă publică; analizează periodic activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la nivelul municipiului şi face propuneri pentru soluţionarea deficienţelor constatate şi pentru prevenirea faptelor care afectează climatul social; evaluează cerinţele specifice şi face propuneri privind necesarul de personal al poliţiei locale; prezintă autorităţii deliberative rapoarte anuale asupra modului de îndeplinire a prevederilor planului de ordine şi siguranţă publi iar în baza concluziilor desprinse din analizele efectuate, propune autorităţilor publice locale iniţierea unor proiecte de hotărâri prin care să se prevină faptele care afectează climatul social. Comisia locală se va reuni trimestrial sau de câte ori este necesar, la convocarea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 218 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner