O vizită a unei delegaţii israeliene în Neamţ a iscat noii discuţii despre viitorul Spitalului Bicaz, cel pe care Ministerul Sănătăţii l-ar desfiinţa, iar autorităţile judeţene şi locale l-ar mai lăsa, dar după cum se vede fără prea multă tragere de inimă.
Şi cheia, şi lacătul în această situaţie sunt banii, iar sumele necesare pentru funcţionarea spitalului vin doar de la Ministerul Sănătăţii prin Casa de Asigurări condusă de preşedintele Valerică Frăţilă. În cadrul întâlnirii cu evreii acesta a lăsat să se înţeleagă că începând cu data de 1 aprilie spitalul de la Bicaz va fi tăiat de la sursa de bani ministerială şi povara financiară s-ar transfera pe spatele comunităţii din Bicaz. Ca urmare se aşteaptă propuneri de investiţii.
Astfel, la doar o zi de la discuţiile cu oamenii de afaceri din Israel, Valerică Frăţilă vine cu alte informaţii care nu aşează pe un fagaş cert viitorul spitalului nemţean. El spune că membrii delegaţiei au solicitat mai multe date despre spital - planuri, amplasament, proprietari, căi de acces. "Între timp, pe data de 15 martie vom discuta din nou cu cei de la Ministerul Sănătăţii pentru a vedea ce facem cu acest spital. În cazul în care nu mai acordă fondurile necesare, va trebui ca activităţile de la Bicaz să fie preluate de Spitalul Judeţean Neamţ, dar nici acolo nu sunt fonduri pentru a suplini noua sarcină. Până atunci am propus spre discuţie o nouă formulă, în urma căreia am putea primi o parte din finanţarea necesară funcţionării Spitalului Bicaz, iar asta ar fi ca un pavilion să-l transformăm în azil de bătrâni", a menţionat Valerică Frăţilă.
Aceasta ar fi, cică, una dintre variantele propuse care i-ar îndupleca pe ministeriabili să mai arunce ceva fonduri şi pentru spital. "Sunt 250 de paturi acolo şi ar trebui să vedem câte dintre acestea ar putea fi destinate bătrânilor", a adăugat Valerică Frăţilă.
Apoi s-a ajuns la discuţiile despre transformarea Spitalului Bicaz într-unul de oncologie. Nici aici nu există consecvenţă, iar şeful Casei a menţionat că s-au purtat discuţii cu reprezentanţii municipalităţii pietrene în vederea construirii unui astfel de centru pe un teren ce era destinat unui nou spital judeţean.
Până la urmă sunt mai multe variante, din care nici una foarte viabilă.
| < Anterior | Următor > |
|---|








