Toate incercările autorităţilor judeţene de a menţine deschis pentru "public" şi finanţat Spitalul Bicaz sau de a-l transforma pe cel de la Roznov într-o secţie externă a Spitalului Judeţean au eşuat lamentabil. La finele săptămânii trecute, Ministrul Sănătăţii, cu o lejeritate de invidiat, făcea economie importantă la bugetul Sănătăţii lăsând mii de pacienţi să umble zeci şi sute de kilometri pentru a ajunge la un spital în care să-şi trateze nevoile medicale. În schimb el a oferit locuri pentru îngrijirea bătrânilor din întreaga ţară.
Ca urmare, începând cu data de 1 aprilie, cele 55 de paturi de la Roznov şi cele 97 de paturi de la Bicaz, număr aprobat de minister în 2010 vor dispărea, iar personalul medical ar putea ajunge să lucreze la Spitalul Judeţean Neamţ. Mai dificil este şi faptul că Spitalul Neamţ, care are voie, confom contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate să finanţeze cu doar 70% din suma alocată partea de personal nu respectă acest algoritm nici în acest moment.
Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, instituţia care administrează de anul trecut şi Spitalul de la Neamţ, s-a declarat nemulţumit de opţiunile exprimate de ministeriabili şi a afirmat că în continuare se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei în condiţia dată. "Ne va fi foarte greu. Trebuie să asigurăm mai multe fonduri la Spitalul Judeţean Neamţ pentru a suplini numărul bolnavilor care se vor adresa aici. Vom avea întâlniri cu factorii de decizie din sănătatea nemţeană şi vom discuta posibilile variante pentru rezolvarea situaţiei", a menţionat şeful executivului nemţean.
Era oarecum de aşteptat că se va ajunge la această situaţie, mai ales că, după cum spune ministrul Cseke, au avut consultări cu directorii DSP din întreaga ţară. În acea perioadă, în loc să se facă lobby pentru menţinerea celor două spitale, se făcea lobby pentru deschiderea a vreo 15 centre de permanenţă în judeţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








