* centru medical la Bicaz şi de permanenţă la Roznov * azile de bătrâni şi pentru handicapaţi * asta mai speră autorităţile nemţene după desfiinţarea spitalelor din Bicaz şi Roznov
Ultimele discuţii purtate între toţi cei ce au ceva putere de decizie în cazul unităţilor sanitare din Bicaz şi Roznov au rămas fără un rezultat palpabil, zilele următoare fiind cele în care doctorul Cristian Petrovici va susţine ideile în faţa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.
Vasile Pruteanu, catalizatorul evenimentelor ce se produc, dar şi cel care a mobilizat factorii ce au putere de decizie, a adunat, ieri, în cabinetul propriu pe directorii spitalelor fără viitor, cel al Spitalului Judeţean Neamţ, directorii de la DSP, de la Casa de Asigurări şi de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.
S-au luat în calcul mai toate variantele posibile pentru a menţine într-o oarecare măsură caracterul medical al spitalelor în discuţie, iar în urma discuţiilor s-a decis să se propună celor din minister ca la Bicaz să funcţioneze un centru medical, iar la Roznov un centru de permanenţă. Aceste centre ar urma să funcţioneze în aceleaşi clădiri cu azilele pentru vârstnici dorite de ministerul Sănătăţii, Attila Cseke.
În vederea deschiderii centrelor care ar asigura, cel puţin la Bicaz, partea de urgenţe a locuitorilor din întreaga zonă se vor face studii de adresabilitate şi necesitate a locuitorilor din Bicaz şi zonele adiacente.
La Roznov se merge pe ideea deschiderii unui centru de permanenţă la care ar achiesa "unii" dar nu toţi medicii de familie din zonă.Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean, a menţionat că în acest moment primarii şi consiliile locale din cele două oraşe ar trebui să trimită la Ministerul Muncii şi cel al Sănătăţii scrisori de intenţie prin care să accepte transformarea spitalelor în centre pentru bătrâni, acesta fiind primul pas în procesul îndelungat ce va urma. "După aceste discuţii, domnul doctor Petrovici va fi cel care va merge la Bucureşti, la ministere pentru a discuta propunerile noastre. Interesul nostru, având în vedere actualul cadru legislativ este de a deservi prompt, în continuare, nemţenii care au nevoie de îngrijiri medicale şi de a asigura continuitate şi un loc de muncă stabil cadrelor medicale din cele două spitale. Este posibil ca unele dintre aceste persoane să lucreze la centrul medical din Bicaz, care va avea şi o linie de gardă pentru urgenţe, în timp ce o parte ar putea lucra la azilul de bătrâni, iar restul vor fi transferaţi la Spitalul Judeţean Neamţ", a declarat imediat după întrunire Vasile Pruteanu.
Un alt subiect discutat a fost cel referitor la prevederea legală care acordă drept de a merge în aceste azile doar bătrânilor care nu suferă de afecţiuni medicale considerate handicap, iar realitatea din Neamţ este că cei care se adresează la astfel de centre suferă de diferite grade de handicap.
| < Anterior | Următor > |
|---|








