Ultimele stiri
Home Administratie Angajaţii spitalelor din Roznov şi Bicaz vor fi distribuiţi în trei etape

Angajaţii spitalelor din Roznov şi Bicaz vor fi distribuiţi în trei etape

Email Imprimare PDF

 

 

Reorganizarea a două dintre spitalele din judeţul nostru - Bicaz şi Roznov - a intrat în linie dreaptă începând de luni, când, în cadrul unei videoconferinţe care a durat în jur de 3 ore, ministrul Sănătăţii a prezentat oficialilor Sănătăţii nemţene termene clare de redistribuire a personalului medical din unităţile propuse să devină cămine pentru persoane vârstnice.

Până pe 10 aprilie, tot personalul medical din spitalele Bicaz şi Roznov va fi redistribuit în alte spitale, fie din judeţ sau în afara judeţului. Potrivit dr. Dan Morenciu, directorul coordonator al DSP Neamţ, procesul se va derula în trei etape. "Mai întâi va avea loc o redistribuire a personalului la nivel de judeţ, apoi la nivelul judeţelor limitrofe şi, în cele din urmă, la nivel naţional. Medicii care urmează a fi redistribuiţi din cele două spitale pot opta pentru oricare dintre cele trei etape. Opţiunile lor vor fi înaintate la conducerea spitalului respectiv, apoi la noi. Termenele limită pentru aceste distribuiri vor fi 10 aprile, 20 aprilie, respectiv 3 mai. Astăzi am primit şi ordinul de ministru 232/2011 cu privire la redistribuirea persoanlului pentru a-l pune în aplicare. Decizia ca spitalele Bicaz şi Roznov să fie reorganizate este clară. E o hotărâre de guvern care se respectă", a precizat dr. Dan Morenciu, directorul coordonator al DSP.

În cadrul videoconferinţei, ministrul Sănătăţii a mai precizat că numărul posturilor vacante, pe fiecare specialitate, acoperă la nivel naţional numărul specialiştilor care există în acest moment în spitalele ce urmează a fi reorganizate. La nivelul judeţului Neamţ, peste 200 de cadre medicale intră în procesul de redistribuire. În organigrama Spitalului Roznov sunt 60 de cadre medicale care profesează în secţii de specialitate, iar la Spitalul Bicaz  sunt 162 angajaţi - dintre care 22 medici în diferite specializări (Cardiologie, Chirurgie, Medicină Internă, Neonatologie, Neurologie, Obstetrică - Ginecologie, Pediatrie, Oftalmologie, ORL), 57 asistente medicale şi 83 de infirmiere, brancardieri etc. 

Deşi directorii celor două spitale au luptat din răsputeri împotriva transformării spitalelor în cămine de bătrâni, sperând până în ultimă clipă că spitalele nu vor fi desfiinţate, decizia minsterului de resort a devenit irevocabilă. Dr. Cristian Petrovici, actualul director medical al Spitalului Judeţean, a condus ani buni unitatea sanitară din Roznov şi obţinuse acum câteva luni aprobarea Consiliului Judeţean pentru ca unitatea sanitară din Roznov să devină secţie externă a Spitalului Judeţean.

Aceeaşi soartă o are şi Spitalul Bicaz, condus de dr. Ion Uleia, care deserveşte 60.000 de locuitori. În cadrul spitalului Bicaz au fost făcute modernizări foarte importante şi s-au investit miliarde de lei în secţii cu foarte multe specialităţi. Dr. Ion Uleia a explicat că numai anul trecut au fost investiţi 850.000 de lei pentru dotarea spitalului şi pentru centrale termice noi şi alţi 400.000 de lei pentru modernizarea sălii de operaţie a Secţiei Obstetrică-Ginecologie, aceasta fiind cea mai performantă din judeţ la ora actuală. Aproximativ 100.000 de lei au fost investiţi în urmă cu un an şi jumătate pentru dotarea bucătăriei.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 241 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner