Realitatea Media

Spectacolul "Sinucigaşul" de Nikolai Erdman, cu Dan Puric în rolul principal, a adunat la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ un public numeros. Actori cunoscuţi, precum Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Maria Buză, dar şi tineri aflaţi la început de carieră au reuşit împreună cu Dan Puric să ofere publicului o seară de neuitat. Despre actorul principal, Radu Beligan spunea: "În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, am avut ocazia să-l descopăr pe scena unui mic teatru de provincie pe foarte tânărul, dar deja promiţătorul meu coleg, Dan Puric. Şi am ştiut de atunci că băiatului acela fragil îi era sortit să ajungă un mare actor. Pentru că avea har. Şi harul nu poate fi imitat".

Reporter: Mulţi dintre cei prezenţi în sală la "Sinucigaşul" au venit la spectacol, în primul rând pentru a-l vedea pe Dan Puric. Reuşiti să umpleţi sălile. Care e secretul?

Dan Puric: Nu e niciun secret. E actul de dăruire. Omul simte acest act de dăruire. E ca în dragoste: dai şi ti se dă. Atâta tot!

Reporter: Este adevărat că de la o zonă la alta a ţării publicul este diferit sau e doar aşa, o vorbă?

Dan Puric: Publicul e diferit. La Piatra-Neamţ publicul e foarte inteligent, rafinat. În Ardeal de exemplu e mai molcom, se gândesc şi apoi aplaudă. În asta constă unicitatea teatrului pentru că de fiecare dată întâlnirea e alta, e specială.

Reporter: Spectacolul "Sinucigaşul" e un succes. A avut premiera în anul 2009 şi de atunci se joacă cu "casa închisă", atât în Bucureşti cât şi în ţară...

Dan Puric: Eu nu alerg după succes. Există o etapă în creaţia unui artist în care e important succesul, nu putem să nu spunem asta, am fi impostori. Dar vine o etapă când nu te mai interesează succesul ci actul de mărturisire, de dăruire, în ce măsură bucuri oamenii, în ce măsură te bucuri tu. Testamentul pe care mi l-a lăsat Dem Rădulescu a fost următorul: «"Dragă Dan, de câte ori urci pe scenă nu uita să bucuri oamenii!»".

Reporter: În ultima perioadă românii au avut parte de tot felul de schimbări care au afectat stilul de viaţă. Aceste schimbări au afectat şi preferinţele publicului în materie de teatru? Cineva îmi spunea că în ultima perioadă specatorii vor să vadă comedii, pentru că deja viaţa lor este o dramă. Ca actor aţi sesizat şi dumneavoastră acest lucru?

Dan Puric: Întotdeauna în momentele de criză oamenii simt nevoia să se refacă pentru că, aşa cum aţi spus, viaţa lor de zi cu zi e o dramă. Dar iată că în acestă seară a fost o tragi-comedie pe care publicul nu a refuzat-o. Sunt metabolisme diferite ale societăţii. Se simte nevoia de refacere. Vor să meargă la o comedie să se refacă, să-şi ia tonusul, dar în acelaşi timp, ca actor, ca regizor poţi să strecori şi asemenea lucruri care nu sunt depresive.

Reporter: Apropo de piesa din acesată seară, de "Sinucigaşul". În ultima perioadă, în jurul nostru se întămplă multe drame. Oamenii sunt descumpăniţi, disperaţi. Ce anume le-ar da putere să meargă mai departe? E suficient să spunem: "Viaţa e frumoasă", aşa cum spune personajul pe care-l interpretaţi?

Dan Puric: Într-adevăr, spectacolul este de actualitate. Piesa a fost pentru Stalin un motiv să-l trimită în Siberia pe autor, pe Nikolai Edrman, care atunci cănd a scris textul avea doar 27 de ani. Aşa sunt oamenii care ne conduc. Au o pregătire precară.

Reporter: Unii dintre colegii dumneavoastră, actori, s-au implicat în politică. Nu v-aţi gândit să faceţi la fel? Mai ales că, din câte ştiu, cu ceva vreme în urmă aţi spus că vreţi să candidaţi la presedinţie...

Dan Puric. Ei...am spus asa...doar trebuie să mă mai relaxez şi eu din când în când.

Reporter: Actorii implicaţi în politică au reuşit să facă ceva pentru breaslă?

Dan Puric: Nu am nimic cu colegii mei implicaţi în politică. Ei au încercat. Dar sunt minori în acest mecanism. Probabil că au ales să facă politică

dintr-o vocaţie teatrală, din disperare. Dar politica este o profesie, o artă. Iar actorii oricum sunt porfesionişti faţă de amatorii care ne conduc. Aştia care ne conduc sunt toţi de pe vremea lui Ştefan Gheorghiu ori dacă nu, părinţii lor sunt din acele vremuri şi le-a transmis lichelismul şi gena inferioară. E o chestie de rasă, de genă...Cei care ne conduc sunt o rasă inferioară.

Reporter: Dacă mai există o salvare ori o speranţă să înteleg că aceasta e în tineri?

Dan Puric: Salvarea e în toţi. Salvarea constă în refacerea tonusului moral al ţării, e nevoie de un suflu nou.

Reporter: Dar majoritatea tinerilor pleacă din ţară...

Dan Puric: Acum tinerii pleacă din ţară. Dar nu vor pleca în continuu. Mai sunt şi unii care rămân. Destinul unui neam e intr-o instanţă superioară, nu e în mâinile Uniunii Europene sau NATO. Acestea sunt organizaţii temporare, istorice. Destinul României nu-l jocă la zaruri flăcăii aştia. Eu m-am întâlnit cu tineri din afară. Ei nu-au plecat. Doar s-au dus. După ce trec de disperare se lovesc de valul străinătăţii şi în final se recalibrează. Avea o vorbă bună poetul spaniol Fernandez. A fost întrebat: «În creaţiile dumneavoastră nu aţi fost influenţat de Garcia Lorca?», iar Fernandez a răspuns: «Mult mai puternic miros lămâii din grădina mea». Ei bine, au început să ne miroasă prunii în grădină...România se va reface! La suprafaţă e mizerabilizată, e pusă pe făraş, e pusă să se distrugă, iar atacurile care se fac asupra culturii nu sunt dezordonate sunt foarte sistematice.

Reporter: Care e soluţia pentru refacerea României?

Dan Puric: Să facem lucruri de calitate, noi cei care rămânem. Eu am mai jucat pe scena Casei de Cultură din Piatra-Neamţ acum 25 de ani cu Teatrul din Botoţani şi tot lucru de calitate era, iar sala arhiplină.

Reporter: Ce ipostază preferaţi în faţa publicului? Cea de actor într-un rol sau aceea din cadrul conferinţelor în care vorbiţi oamenilor despre tot felul de lucruri cum ar fi credinţa, iubirea, politica?

Dan Puric: Apropo de conferinţe, am să vă povestec o întâmplare amuzantă: M-a sunat un impresar şi mi-a zis: « Domule Puirc am văzut un afis cu un spectacol.... "Conferinţa" parcă se numea.» Eu mi-am dat seam că e idiot şi i-am răspuns afirmativ. Iar el a continuat: «Şi câte personaje sunt?» , iar eu zic: «Unul». Atunci foarte contrariat m-a întrebat:« Cum unul? Dar ce e tragedie, comedie?», iar eu îi răspund: «Şi, şi». În final m-a întrebat: «Şi la ce preţ v-aţi gândit pentru spectacol?», atunci i-am răspuns că vreau să mă mai gândesc şi să mă sune peste două-trei săptămâni. Cam acesta este şi nivelul guvernanţilor. Iar ca să răspund la întrebare, vă spun că dacă în urmă cu şase ani îmi spunea cineva că am să ţin astfel de conferinţe, probabil că aş fi râs. Ele au venit, s-au aşezat într-un mod firesc şi sunt o necesitate. E nevoia mea de a întâlni şi de a sta de vorbă cu oamenii, dar nu de a lua electoratul altora.

Reporter: Umorul poate fi o soluţie pentru a trece de perioadele mai grele?

Dan Puric: Spune-mi de ce răzi ca să-şi spun cine eşti! La televizor sunt cei care fac băşcălie. Este o televiziune mitocănizată. Pe când umorul este altceva. Umorul nu răneşte. Creangă, de exemplu, a fost un geniu. Scrierile lui au un umor aparte, fără să rănească, fără să jignească şi pentru asta îi rămânem datori.

Reporter: Ce planuri aveţi?

Dan Pruric: Să supravieţuiesc! Să supravieţuiesc revoltei cantităţii. Cantitatea a fost revoltată împotriva calităţii. Am 12 spectacole cu care am mers în turnee în toată lumea.