Ţipete, vacarm şi fluierături, hăulitori, chipuri de groază, schimonosite până la eviscerare, aparent pasive şi insensibile la propria "demenţă", un curaj pe care îl apreciez dar îl şi condamn totodată.
M-am uitat de zeci de ori spre turnul "Stratosphere"-i şi tot de-atâtea ori în filmuleţe video şi pe internet, prospectele foto color şi materiale publicitare care au surprins "piscul-piscurilor" din Vegas în prim planuri până la detaliu şi o ultimă asemănare, într-o cuprindere ţărănească, leită de la jumătatea mai subţire a turnului în partea lui de sus : aduce cu o "păuză-prăjină" pusă se agaţe fasolea verde în grădina de lângă casă, despicată la vârf în vreo trei-patru fâşii şipciate şi strânse cu sârmă pentru a nu se continua spintecarea şi deci slăbi "palma deschisă" şi răsfirată cu nişte degete lungi cu care culegi merele toamna din livadă, fructul în partea cu codiţă fiind "protuberanţa" în care se află restaurantul "rotitor", deasupra amenajate celelalte instalaţii de "sporturi" extreme şi "sinucigaşe", "osia" portocalie fiind "codiţa" mai lungă a mărului, pe care se mişcă în sus şi în jos unul din vehiculele cu viteze ameţitoare, care îţi "bagă" frica în oase. Aferim!
Sunt lucruri însă pe care doar le-am citit fără să le fi şi văzut, în extrem de scurtul timp de aproape 4 zile cât m-au purtat paşii pe aici. Câteva din ele le consemnez, chiar cu riscul de a nu-mi conveni din poziţia pro domo pe care o am, declamată la începutul cărţii, faţă de ţara în care s-au născut şi cresc şi nepoţeii mei americani…În nu ştiu ce sursă, se spunea că în Las Vegas vezi ceva şocant pentru America, lume care bea băuturi alcoolice pe stradă şi care fumează în clădiri şi, conchidea sarcastic, cu o oarecare satisfacţie "rânzoasă": curat sacrilegiu pentru o naţiune de puritani, aşa cum sunt americanii.
Nu contrazic, dar adaug că în cei câţiva ani de când vin în America, din care am stat efectiv aproape un an de zile, în nord, în statul New-York, în sud, în Carolina de Nord sau în California centrală şi sudică nu am întâlnit oameni chercheliţi bine decât cel mult număraţi pe degetele unei singure mâini, iar de fumat, care este interzis în spaţiile publice, doar 3-4 inşi şi "ăia" toate femei, două într-o parcare în Winstom Salem, North Carolina şi vreo trei într-unul din cazinourile Vegas-ului. Ce-i drept, că si mediile în care m-am "învârtit" nu sunt de natură să-ţi lase eventualele capricii să "zburde" şi s-o ia alandala, e ca-n expresia aia cu "ochii văd, inima cere", reticenţa ereditară, timiditatea şi propria conştiinţă ferindu-mă de extremisme facile şi experienţele fără prea multe variante ale lui "carpe diem"... Semne de mirare sunt cu ghiotura, însă răspunsurile pot fi date plecând de la premiza elementară că omul păcătuieşte şi greşeşte şi că nimeni pe pământ nu se află in integrum sub semnul hristic al purităţii şi evlaviei.
Printre altele, la mesele de jocuri, la ruletă şi la slot-uri am văzut că majoritatea jucătorilor erau... jucătoare, multe trecute bine de prima "bătrâneţe", erau atât de furate de traiectoria mirifică a bilelor de la rulete, de ritmul sonor de "clinchet divin" al afişajelor de la maşinile mecanice, "tăcerea" complice a învârtitului zarurilor şi făcutului cărţilor de joc că n-am zărit o tresărire, semn de plictiseală, oboseală, încruntare la ratare sau zâmbete uşor sfidătoare la "chiverniseală" la o adică, cu părul alb, cochete şi distinse în mişcări care trimiteau la tinereţile lor ademenitoare intens "curtate", aveau în faţă mai mereu cafeaua şi câte-un pahar de "ceva" care le dădea vigoarea necesară, îşi numărau câştigul la vedere fără vreo suspiciune că siguranţa le este pusă în pericol - acolo unde jocul terminat presupunea şi achitarea imediată a sumelor câştigate - cazinourile prin care treci acum nu mai e tot ăla în care ai intrat adineauri, e parcă un "circuit al vaselor comunicante" în care eşti "stors" de transpiraţia abundentă a uimirii fără răgaz, într-un carusel al unei neîncetate respiraţii "gură la gură" unde fiecare nouă privelişte, alţi jucători într-un alt peisaj constitue "gura de oxigen" la care eşti "cuplat" fără să vrei şi în care "dezmăţul" nu se mai termină…
Când am ieşit în prima seară în oraş, pentru a ne stabili reperele pentru a doua zi, am rămas perplex la un mijloc de transport pe care l-am văzut în benzi desenate pentru copiii "erei electronice", iniţial am crezut că e o "jucărie" manevrată de la distanţă, cum e la nepoţii mei când se joacă pe internet, nu e adevărată şi funcţională, când colo nişte stâlpi groşi din beton, cu o alonje cu intruziuni de arhitectură de coloană a unui templu elen de pe Acropolea Atenei antice, deasupra era doar şina sau şinele suspendat(e) pe care circula un miniagregat, probabil dus-întors, de-a lungul Strip-ului, pe margine şi la o oarecare înălţime.
O seara mai încolo ne-am trezit noi înşine, fără să vrem, într-un asemenea transportor persoane, luaţi pe sus de o înghesuială de "căscaţi" tot ca noi, poate nu chiar toţi, însă nedumerirea şi curiozitatea ne-au făcut să optăm şi noi pentru o "ieşire din labirintul" cazinoului, mai repede. Astfel, ne-am trezit în interiorul "monorail"-ului, vechi zice-se în oraş de vreo 5 ani. Ne-am dus vreo trei staţii cu această maşinărie, care de afară are forma unei "lipitori" ceva mai groasă la mijloc şi "ascuţită rotunjit" la capete, silenţioasă şi într-o înghesuială de nu puteai să te mişti, călătorii suportau cu stoicism această "sardeleză" nevoită dar plăcută în cele din urmă.
Nu ştiu cât a costat tichetul de călătorie, nu eu răspundeam de "agoniseala" buzunarului, din ce în ce mai crâmpocit, însă am înţeles că te costă 5 dolari cu reducere, dacă iei un abonament pentru toată ziua. Această siluetă neagră şi sticloasă, cu pedigri şi argintiu, o "lipitoare" impermeabilă care şerpuieşte silenţios "călare pe un drug de fier" are drept cap de linie "MGM Grand Station", trece şi culege călătorii din "Bally's/Paris Las Vegas Station, mai preia pe cei din "Flamingo/Caesars Palace Station", traversează The Strip şi-i "îmbarcă" pe harnicii jucători sau privitori de la "Las Vegas Convention Center Station", trece pe la "Las Vegas Hilton Station", pentru a depune eventuala încărcătură la "Sahara Station" şi întoarcerea cu aceleaşi 7 staţii de monorail în total şi cu un program zilnic de la 7a.m. la 3 a.m.
Ar fi încă multe de spus despre aceste tărâmuri apaţinând altei lumi şi pusă în operă de o "inteligenţă" adusă printr-o riguroasă selectare, însă am să închei cu o relatare a unei televiziuni americane, parcă CNN, care arăta că americanii sunt înglodaţi în datorii până-n gât, aveau la sfârşitul anului 2009, 10 mii de miliarde de dolari!?… La New-York, continua ştirea, există un contor electronic care îi avertizează pe americani asupra gradului de îndatorare a ţării lor. Şi asta în plină criză economică, când semnele revitalizării economico-financiare sunt anemice, departe de o aşteptare optimistă şi pentru toţi suportabilă în aceeaşi măsură şi cu consecinţe sumbre asupra dezvoltări umanităţii, însă Las Vegasul îşi vede mai departe de întocmirile lui fastoase, de divertisment şi câştiguri, din înlesniri de o sobrietate şi cu eforturi îndoielnice.
În pofida faptului că fenomenul crizei bântuie şi-n buzunarele "împătimiţilor", ale lumii "bune" din "înalta societate", dar şi a omului mijlociu şi de rând, "oraşul păcatelor" găseşte resurse să evite "carambolul", unele de-a dreptul bizare dar benefice pentru "subzistenţa" luxului cu care s-a obişnuit şi la care nu poate renunţa, ceva - cum ar fi de exemplu la noi " ce nu poate exista" -, o expresie folosită până la exasperare în aceste pagini, dar aici "întoarsă cu faţa"(!) către cei mai puţin "dotaţi" la un anumit capitol, adică reduceri însemnate la tot pasul, la anumite mărfuri şi servicii şi pentru toate buzunarele.
Desigur, este vorba de cele legate strâns de funcţionarea de ansamblu a industriei de divertisment pe care o oferă turiştilor, adică poţi intra pe gratis în cele mai selecte cluburi, aşezate pe Bulevardul Las Vegas, te poţi caza la un hotel de cinci stele pentru 150 de doalari pe noapte, în care intră şi serviciile aferente, reducerea tichetelor de intrare la spectacole, etc. Mici şi poate neînsemnate, dar la alţii nici atât!
Puteam să mor prost că p-asta nu mi-aş fi putut-o închipui - în structura mea sufletească de ţăran până-n măduva oaselor, de altfel din această cauză nici n-am dat vreo importanţă - cum, indivizi care stăteau cu nasul într-un fel de furtun, crezând că le e rău de la local, ameţeală de la multă lume şi zgomot, abuzuri de altă natură, vertijuri dintr-o destrăbălare non-stop pentru care acum îşi trag ponoasele şi-atunci au apelat la vreun ajutor ambulant din partea locului, când ei de fapt îşi "reîncărcau" de zor bateriile cu mirosuri "îmbuteliate" la un fel de "sticle" cu gura largă, cum ar fi la noi ălea de lapte sau de iaurt, din care ieşeau un fel de "furtunaşe" transparente prin care curgea, cu bule de aer, mirosuri lichide, altfel imaginat paradisiace.
E-adevărat - şi se zice că experienţa a dovedit-o - că persoanele "ameţite" din pricinile de mai sus sau şi de ele, cazinoul, în generozitatea probată şi în alte ocazii, "prelucrează" şi ocroteşte clientela, "clientul nostru, stăpânul nostru", prin aerisirea neuronilor, "împrospătarea" minţilor la aşa numitul, hai că p-asta n-o ştiaţi mulţi dintre dv., "Oxigen Bar"! Te aşezi binişor pe un scaun înalt în faţa barului, la a cărei altitudine nu se lasă nici "el" mai prejos şi ca la spital, îţi pui "furtunul de oxigen" în organul olfactiv şi-apoi ţine-te "tăvăliri"şi "amuşinuări" pe haturile înmiresmate şi nemărginite ale Câmpiilor Elizee, toate aromele de pe lume îţi invadează neuronii, îi aerisesc pentru o decizie radicală pentru care până atunci îţi lipsise "inspiraţia", o reorientare către tentaţii şi mai şi !...
De-acum, în circulaţia sanghină (sic!) aleargă cu o sprintineală de invidiat arome şi balsamuri extrase din toate florile cuprinse în Atlasul botanic al lumii : mugurii, bobocii şi tulpinile plantelor cunoscute şi necunoscute de noi, de mentă, vanilie, garoafă, trandafir, lămâiţă, scorţişoară, liliac, stânjenel, brebenel, ghiocel, cu amestecurile posibile şi imposibile şi multe altele. Şi eu, neunsul cu toate "alifiile" lumii ăsteia să cred că aveau nevoie doar de nepreţuitul şi la îndemână oxgenul nostru cel de toate zilele şi nu de un oxgen cu "floare la ureche" ci mai ales de unul cu "floare la nas" !?…
Şi se mai spune că lucrurile ar putea să meargă şi mai bine - şi pentru asta personalul cazinoului a fost "pe fază" căznind în continuare - neprecupeţindu-şi în nici un fel înaltele (ser)virtuţi de mamoş priceput şi părelnic dezinteresat, punându-ţi la dispoziţie îmbrăcămintea "placentară" a încă nenăscutului, căruia abia acum i se "proţăpeşte" vederea, prevăzută cu alţi ochi pentru a-şi limpezi "zările" şi căile unui câştig de mult aşteptat şi meritat în cele din urmă, după care ai umblat ca un "apucat" visând "cai verzi pe pereţi"şi luând la rând toate cazinourile, mesele, aparatele, doar doar…
| < Anterior | Următor > |
|---|
