Realitatea Media

N-a trebuit decât să-ţi lepezi "pielea tăbăcită" a veşnicului ghinionist, loser ce mai şi să accepţi nu o grefă integrală de piele, că nu stă în posibilitatea practică a ştiinţei medicale deocamdată, a aceleia care se ocupă cu "epiderma", mai de trebuinţă pentru adevăraţii "arşi" cu toate că şi tu te-ai cam "încadra"- e drept cu o altă etiologie, monitorizare şi consecinţe ale "bolii",  existând se spune, până la această măsură "radicală" şi alte "mijloace" pentru preschimbarea "costumului" în care te-ai născut sau poate un "ac de cojoc" şi unde, practica tradiţională a unor popoare a dat "rezultate" acceptabile, chiar notabile,  "insistându-se" mai mult la partea "dorsală" şi a "feţei" - ale cărei "subţirimi" nu se mai înroşesc ca altădată, dar baremi un masaj, din picioare până-n creştetul capului, în care să fii băgat ca-ntr-un rotisor sau solenoid, "miez incandescent" de la o topitorie de fabrică aproape şi să suporţi cu bravură nişte "amortizoare" - "degete lungi şi catifelate" întinzându-ţi osteneala şi făcând-o harcea-parcea, "oţelindu-ţi" încrederea  şi tu, umil, să ceri un "bis" sau mai multe, întinzându-te alene şi rezervându-ţi la rând alte şi alte răsfăţuri!

Distracţia nu costă mai mult de 20 de dolari, dar merită cu prisosinţă şi cu nădejdea unui repetir şi în alte şi emoţionante condiţii, că doar vorba aia, ţii la terfeleală… Mă uitam lung la cei cocoţaţi în aceste locuri, dar luat de val nu realizam "expunerea" paradisiacă la care se supuneau ilustrisimei "arte a purificării", liberi şi nesiliţi de nimeni, cu beatitudini gen " bule de aer", "îndesate cu miresme" în pahare şi borcane colorate şi pritocite pentru dezmorţirea unui corp - din care "evadase" prea uşor energia şi cheful de toate,  mai ales pentru "obiectul muncii" de pe aceste vaste peluze de serai, "cultivate" cu linii, bile, jetoane, zaruri, popi, aşi, dame, carouri, pătrate, romburi de vis sau clănţăneli de slot-uri" - şi care, curând, se va reîntrema, va tresări din nou la viaţă…

Bine totuşi că n-ai apucat să parcurgi decât o bucăţică de pe drumul fără întoarcere al dependenţei şi pierzaniei, aflat nu departe de aceste locuri şi însoţindu-se cu ele de "minune" şi s-o mai ai şi p-aia a "sorbitului" şi "savurării" de licori… Alo? Şi ştii ce se mai aude!? Cică dacă eşti beat prin oraş, este chiar mai periculos decât am arătat mai sus. Dacă, Doamne fereşte, eşti accidentat niciodată nu ştii de unde vine necazul, întâi vine poliţia care-ţi "trânteşte" o amendă de până-n 500 de dolari, că doar nu i-oi fi băut pe toţi, pentru că vorba e că legea îţi interzice să fumezi dar nu să şi bei, să te mai şi îmbeţi, pe deasupra să faci vreo trăznaie şi mai mare, să te accidentezi. Carevasăzică, apoi, şi pe cale de conseciinţă - că se leagă vorba aia, ca boala de om sănătos! - vine salvarea care-ţi ia vreo 800 de dolari să te ducă la spital şi încă vreo 250 de "firfirici" dacă vrei să dea drumul la sirenă şi să te ducă mai repede, să-ţi oblojească "slăbiciunile"!

Când ai crezut c-ai scăpat, că a sosit timpul reflecţiei, eventual ceva păreri de rău şi un început de "cumpătare" - pentru un pui de somn care speri că te va "drege" - apare, într-un târziu, după consult, contabilul spitalului care-ţi va spune că ziua de spitalizare costă doar 1000 de dolari, în condiţiile în care ai doar un pat. Nu că te-ai culca în două, ai fi fost gata să sari la "beregata" hirsutului şi amploaiatului, ci că vrei să pui capul ca tot omul pe o pernă, să ai o pătură de învelit "juliturile" şi să împiedici curentul să-ţi zboare carabalâcul cu "pacient" cu tot, mai cotizezi deci, legal fireşte. Desigur, vrei şi mâncare, care şi ea costă, că doar unde nu costă, până şi la tine acasă, nu!?… În finalul acestui capitol, o la fel de plină de învăţăminte butadă a unui "oarecare"Jack Yelton, citiţi-o şi trageţi conculziile care se impun: "Cea mai bună metodă de a ieşi pe uşa unui casino cu o mică avere este, să intri acolo cu una foarte mare!"…

De altfel, Las Vegas-ul s-a vrut de la întemeiere o enclavă cosmopolită, asta spunând multe despre "proiecţia" asupra viitorului său, gândit pe astfel de principii, încochelate, împrumutate ca "jumătăţi de măsură" din ce-au crezut fondatorii că ar putea aduce din toată lumea "civilizată", pe piaţa mare şi numeroasă a "tentaţiilor" pentru a răspunde cu "aspră şi dulce măsură" slăbiciunilor omeneşti, teribilismului copilăriei sau juventuţii care, chiar apuse, încă mocnesc pe ici, pe colea. Efigie a unor timpuri eteroclite, cu vectori stranii în care morala, chiar îndoielnică şi istoria, care se scrie oricum, coabitează şi aduce profituri cum nici o altă activitate omenească. Celor care i-au criticat lipsa de originalitate, li s-au reproşat, fără a i se mai găsi o contrareplică: tocmai în asta constă originalitatea, lipsa cusurului pe care voi îl aveţi, fără să vă puteţi descotorosi de el!

Să fii atât de aproape de cea mai impresionantă structură geologică de deasupra scoarţei Pământului, fără a o fi vizitat, din motive care nu mai contează, iată o mâhnire care am s-o duc cu mine dincolo…Să fi fost martor direct la "amorţeala" ei părelnică măcar o clipă, ce vreţi o ratare care să-ţi "scurt-circuiteze" memoria vizuală în tendinţa ei de expansiune atotcuprinzătoare, a tot ce-a făcut şi a "călcat" paşii putătorului ei "nedemn", umil şi servitor!?

Cumva exagerat, dar cu anume similarităţi incontinente şi metafizice, coroborate teoretic cu împrejurările - nu şi cu faptele, din păcate, a fost ca şi cum ar fi trebuit să te naşti la termen şi - când erai atât de aproape ca lumina să-ţi desfacă pleoapele şi aerul zilei să-ţi umple plămânii - şi ţi-ar fi fost interzisă lumina din considerente de "inadecvare" puerile, de "selectivitate", ca-n antica Spartă militaristă  să zicem, sau că o "instanţă" superioară i-ar fi şoptit mamei tale că e rândul alteia să nască, că e rândul altuia să vină pe lume, mai "îndreptăţit"(sic!) şi că ea mai trebuie să-şi aştepte, în răbdare, rândul…

Am fost în această ingrată "imposibilitate", iar încercarile de a "substitui" măreţia şi unicitatea peisajului cu surogate tipografice, de celuloid sau foto, de "memorie artificială" a aparaturii video, e o mângâiere atât de descurajantă, poate lamentabilă şi prisoselnică cu cât n-aveam nici o putere să influenţez "contextul", tocmai atunci când eram atât de aproape de ţintă. Am mai trăit aidoma "intensitatea" unei dezmăgiri răvăşitoare, când eram copilandru şi când înălţimile munţilor care mi-au mângâiat dar şi "înţărcuit" orizontul, îmi "întărâtau" credinţa nevinovată de a "atinge" cerul cu băţul de alun, căţărându-mă pe piscurile lor din apropierea satului, ori de a culege fulgerele nopţii ca pe spicele câmpului, risipindu-le apoi la joacă pe uliţă cu ceilalţi copii şi transfigurându-ne în părtaşi şi vlăstare nevrednice ale miticului Prometeu, la actul măreţ al Creaţiei dumnezeieşti ori mitologice !

Adevărul e că mi se propusese o alternativă: ori-ori, în fine!…Considerentele nu mai au vre-o relevanţă, acum, când sunt atât de departe de acele locuri de o rară frumuseţe "primordială", că şi numai gândul…

Făcând obiectul unei bibliografii stufoase, ştiinţifice, literare sau jurnalistice, cu descrieri şi aprecieri de o probitate indiscutabilă  şi cu amănunte în cunoştinţă de cauză, nu-mi rămâne decât o încercare nevolnică, timidă şi superficială de a adăuga câteva lucruri, pentru că tot veni vorba. Când, în nr.24 din decembrie 2009 al revistei "Magazine Las Vegas", mai mult de jumătate îi este consacrat acestui "fenomen natural" rarisim şi inegalabil pe planeta noastră, unde mâna omului a făcut şi ea "echilbristică" turistică, merituasă de altfel, punând în valoare excepţionalul potenţial turistic făcut de curgerea cândva impetuoasă a fluviului Colorado, nu departe de graniţa dintre cele trei state central-vestice şi ale extremităţii apusene ale Uniunii, Nevada, California şi Arizona - ea fiind parte a teritoriului celui din urmă - a trebuit să dai "cezarului ce-i al cezarului" , să nu zici nici "pâs" şi să te mulţumeşti cu câte şi ce-ai   văzut, că alţii…

Marele Canion, Grand Canyon, cum îl ştiu americanii, este o "articulaţie" fizică a pământului - o crestătură uriaşă în învelişul terestru săpată cu migală zeci de milioane de ani la suprafaţă, de către factorul principal de eroziune  - albia năvalnică a fluviului Colorado, lungă de peste 400 de km, adâncă în punctual ei cel mai de jos de 1,3 km şi având o lăţime de 15 km. Cu "sculpturi" naturale în piatră şi alte tipuri de roci, cele mai multe sedimentare, dar şi metamorfice şi pe alocuri bazaltice, "congruente" cu neînţelesul tainic al naşterii stelelor însă martor negreşit şi tăcut la acest "spectacol stelar" - "că mii de ani i-au trebuit/ luminii să ne-ajungă" - , "stane" macro şi microlitice de o stranietate adesea înspăimântătoare, copleşitoare, întinderi şi trecători de-ţi taie respiraţia, te îngrozeşte dacă ţi-ai raporta mişcarea şi debilitatea la măreţia forţei suverane, pe care o degajă această "entitate", totuşi pământeană...

Întinderi, trecători, poduri naturale ce leagă maluri şi surpuşuri de stânci, aparent neclintite, "încovrigături" nedefinite în curs de configurare şi în faţa cărora amuţeşti dorind să anticipezi un final la care nu vei mai putea fi martor, unele "crevase" adânci ale căror hăuri n-au văzut niciodată lumina zilei, dar nici n-ai vrea să le priveşti, care nu sunt îndeajuns de cercetate de geologi, paleontologi şi alţi "scormonitori" ai tainelor din măruntaiele pământului, cu toată suflarea ce-ar trebui s-o conţină, în formele sale cele mai primitive, nedecelabile

Indiferent că are drept temei evoluţia orogenetică, "ajutorul" seismic, precipitaţiile, vântul, alunecările sau surpările rezultate, panorama grandioasă a unei stratificări geologice pe verticală este evidentă, erele geologice şi unele din etapele lor, proterozoic, paleozoic din urmă cu zeci de milioane de ani sunt "filele" unei cărţi care se scrie încă, un best-seller al ştiinţei petrografice ce istoriseşte cu mijloace proprii pecetea inconfundabilă a înfăţişării acestui loc al planetei. Ultimele cercetări dă contemporan momentul "zero" cu 40-60 de milioane de ani în urmă, atunci când este fixată şi dispariţia de pe pământ a dinozaurilor, fără să aibă însă vreo legătură cu aceştia, altele "împing" cu mult mai înainte originile faliei, cu circa 2 miliarde de ani.

Oricum, această operă, de un profil neegalat de nici o altă structură de azi  a scoarţei Pământului, este socotită printre cele "7 minuni naturale" ale lumii!. Grija pentru vechi a legilor americane nu putea să nu să extindă şi la această "piesă" unicat, alături de surorile ei mai mici din acelaşi bazin petrografic. Face parte din Parcul Naţional al Marelui Canion, este asaltat de milioane de turişti, de regulă cei care "fac" Vegas-ul dau o fugă şi până aici, contra unor sume potrivite - orice sume sau costuri sunt "potrivite" dacă eşti "gros la buzunar" - mijloacele de acces sunt de la avion şi elicopter la automobilul personal sau închiriat, cu toate înlesnirile presupuse, ba şi ceva pe deasupra, propriul CD cu zborul, priveliştile aeriene sau terestre, chipul şi mişcările tale dezinvolte şi cu emoţiile de rigoare, o imortalizare a "cutezanţei" tale pe care s-o arăţi cu mândrie şi plăcere colegilor sau prietenilor… Nepoţilor le-o mai şi "pisezi", ştii tu cum, ca să-i ia somnul şi să hălăduieşti în continuare, mai aproape de verosimilităţile ce le-ai îndrugat, a poveştii fără "tonouri" şi alte "acrobaţii" de sefe…

Interesul turistic a adăugat câteva amenajări de o mare fumuseţe şi risc, cum ar fi o "excrescenţă" în afară, deasupra prăpastiei, pe marginea peretelui de sus al stâncii, de forma unei potcoave alungite, cu o parte montată şi bine priinsă în stâncă şi cu trei părţi în afară, împrejmuită cu gard de sârmă cu balustrade din oţel de sprijin şi cu foi încastrate de geam gros protector la vânt, intemperii, soare arzător, o potecă pe care pot circula curajoşii, botezat "Scywalk", de unde priveşti adâncimi ameţitoare şi mediul dimprejur "împachetat" în straturi feliate, oferit cu dărnicie vederii şi din care s-a dedus vârsta geologică a locului.

La montarea acestui ieşind, un "moft" cu netăgăduite valenţe de agrement şi bineînţeles profitabile, lucrătorii ar fi avut nevoie de 373 de tone de oţel şi vreo 90 de tone de sticlă. Jos, undeva, abia zărit printre stâncile abrupte şi stratificate în pante inegale şi suprapuse, se târă o "cureluşă" care şerpuieşte molcom şi firav, cu siguranţă cea mai rămas din albia fluviului Colorado. Toate "asperităţile" reliefului acestei fantastice întinderi "extraterestre" sunt botezate, denumiri cu rezonanţe de "topos şi etnos", vârfuri, văi, punţi, platouri, podeţe naturale": Lipan, Yavapai, Hopi, Navajo, triburi sau elemente ale mediului înconjurător pe care spaniolii le-au găsit deja aici, când au descoperit locurile. Concluziile trase de naturalistul american Donald Peattie, despre Grand Canion este de o frumuseţe şi acurateţecare merită să fie consemnate: "Marele Canion este adânc cioplit de mâna Maestrului, este un abis al tăcerii  deschis în deşert; este tot timpul înscris în roca goală, este cartea pământului !"…

Despre indienii Navajo - a căror istorie, etnografie şi ştiinţă, organizare social-tribală şi cunoaştere am studiat-o chiar în vara venirii mele aici, dintr-un motiv la început aleatoriu, o brodeală cu anumite presentimente care m-au făcut şi pe mine curios, pe care nu ştiam sau credeam că le posed, punând totul pe seama purei coincidenţe  şi care ulterior a căpătat şi conotaţii "voluntar-obligatorii"(!?) şi pe care am să le explic - ceva mai jos.

Debitul, aproape de completă secătuire, încearcă să fie combătut - laolaltă cu alte neajunsuri legate de exploatarea intensivă a turismului şi tot ce este legat de el, canalizarea apei potabile, menajere şi industriale, o reţea ca pânza deasă a unui paianjen de grotă, că tot suntem în ţinutul lor - printr-o inundare controlată a Marelui Canion, pentru restabilirea ecosistemului aflat în primejdie de a dispărea nu peste mult timp, cu deosebire a habitatului peştilor, a altor specii de animale şi plante.