Conducerea Casei de Cultură din Piatra-Neamţ a dezvăluit câteva dintre surprizele pe care le-a pregătit publicului luna viitoare.
"În perioada aceasta lucrăm intens la programul spectacolelor din luna mai. În timp ce unele discuţii cu impresarii sunt finalizate, altele sunt abia la început deoarece dorim să aducem spectacole de bună calitate. După Sărbătorile Pascale vom pune la punct ultimele detalii ale proiectului care a ajuns la a doua ediţie şi anume, «Luna Casei de Cultură»", a declarat Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură din Piatra-Neamţ.
Până la această dată, calendarul evenimentelor cuprinde spectacole de teatru, concerte şi concursuri. Pe 2 mai, tinerii sunt invitaţi să-ţi etaleze calităţile vocale în cadrul unui concurs de interpretare. Cea mai bună vocea va fi aleasă de juriul care va fi prezidat de Ducu Bertzi. De altfel, după concurs, cunoscutul interpret va suţine un concert.
Ziua de 13 mai va fi dedicată teatrului. Publicul este invitat la "Take, Ianke şi Cadâr", o piesă care de-a lungul timpului a avut numeroase distribuţii. Unii dintre spectatori păstrează probabil încă vie interpretarea memorabilă a lui Gheorghe Dinică, cea a lui Marcel Anghelescu şi a lui Ştefan Mihăilescu Brăila. De data aceasta succesul piesei se va datora unor alte prestaţii de excepţie: Gyuri Pascu - Cadâr, Doru Ana - Take şi Nicole Urs - Ianke alături de Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Andrei Roşu şi Ioana Ancea. Preţul unui bilet este 50 de lei.
Pe 24 mai este programat un alt spectacol de teatru care o va avea în rolul principal pe Tamara Buciuceanu-Botez, care împreună cu Sorin Frâncu vor prezenta publicului "Divorţul de aur", o piesă pe o temă de actualitate. Preţul biletului pentru acest spectacol este 60 de lei
Între 27 şi 29 mai , Casa de Cultură din Piatra-Neamţ va găzdui Olimpiada Naţională de Limbă Greacă.
Pe 30 mai, o altă mare actriţă ne va onoarea cu prezenţa la Piatra-Neamţ. Este vorba despre Maia Morgenstern care va interpreta rolul principal din piesa "Tangou final". Este un spectacol cu o poveste simplă, dar zguduitoare, a unei foste dive de cinema - Valeria Duran şi a unui reporter - Diego Goldstein, interpretat de Tudor Aaron Istodor. Regia piesei este semnată de cunoscutul regizor american Moshe Yassur, profesor universitar de teatru la New-York. Preţul biletului pentru aceste spectacol este 50 de lei. "În cadrul campaniei noastre de facilitare a accesului la cultură şi a celor cu venituri modeste vom oferi pentru pensionari şi studenţi o reducere de 50%. Mai exact este vorba de 100 de bilete care se vor vinde cu preţ redus pentru spectacolul «Take, Ianke şi Cadâr», «Divorţul de aur» şi «Tangou final». Din păcate nu putem oferi reducere la absolut toate spectacolele, deoarece acest lucru depinde şi de întelegerea pe care o găsim la firmele de impresariat artistic cu care colaborăm", a adăugat directorul Casei de Cultură din Piatra-Neamţ.
Acestea sunt doar o parte dintre spectacolele de care vor avea parte pietrenii în luna mai. Potrivit reprezentanţilor Casei de Cultură, activitatea va fi mult mai bogată, programul final al spectacolelor urmând să fie adus la cunoştinţa publicului în timp util.
| < Anterior | Următor > |
|---|








