Ultimele stiri
Home Cultura Concerte simfonice la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ

Concerte simfonice la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ

Email Imprimare PDF

 

* instituţia pietreană va primi un pian din partea Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău

Conducerea Casei de Cultură din Piatra-Neamţ va semna la începutul săptămânii viitoare un protocol de colaborare cu reprezentanţii Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău.

În baza întelegerii dintre cele două intituţii, orchestra din cadrul filarmonicii băcăune va veni periodic la Piatra-Neamţ pentru a oferi publicului pietrean spectacole de mare clasă. De altfel, primul concert simfonic a fost deja programat, la sfârşitul lunii viitoare, pe 29 iunie, de la ora 19. Spectatorii vor putea asista la spectacolul festiv care va marca închiderea stagiunii 2010-2011. Orchestra va fi dirijată de Roberto Salvalaio (Italia), iar invitată specială va fi o soprană originară din Mongolia.

 Orchestra Filarmonicii "Mihail Jora" reuneste un grup de aproximativ 75 de muzicieni talentaţi. Repertoriul permanent cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice şi de cameră din diferite perioade de creaţie şi stiluri muzicale: baroc, clasic, romantic şi contemporan.

Datorită acestei colaborări, instutuţia pietreană va primi din partea filarmonicii un pian.

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 202 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro