Realitatea Media

Pentru spectatorii care merg frecvent la spectacolele TT-ului, clădirea acestuia înseamnă o imagine exterioară remarcabilă "stilistic" / arhitectural, în contrast cu peisajul betonat din jur, apărut pe vremea comunismului (după anii '60 ai secolului trecut). Totodată, privit de la oarecare distanţă, teatrul pare şi o "treaptă" către ansamblul medieval de pe platoul fostei Curţi Domneşti (azi Piaţa Libertăţii), alcătuit din Turnul lui Ştefan cel Mare şi Catedrala "Sf. Ioan Domnesc", cărora li s-au adăugat mai târziu Şcoala de Băieţi nr. 1 (actualul Muzeu de Artă), casa directorului şcolii (Muzeul de Etnografie) şi fosta Bancă "Petrodava" (Muzeul de Artă Eneolitică "Cucuteni").

De asemenea, aceiaşi spectatori, după ce intră în teatru, în spaţiile la care au acces (holurile, garderobele, sala de spectacol, foaierul, lojele, rotonda de la etaj şi grupurile sanitare pentru public) constată un relativ confort şi o atmosferă salubră, datorate reparaţiilor succesive şi activităţilor curente de întreţinere. Iar în condiţiile date, evenimentele artistice (spectacolele, festivalurile, concertele etc.) se desfăşoară normal, fără dificultăţi vizibile.

Pe de altă parte, angajaţii (artiştii şi corpul administrativ), care lucrează în instituţie mai mult de 2-3 ore pe zi (câteodată şi 12-14 ore!), cunosc / suportă şi detaliile mai puţin convenabile, incomodităţile care decurg în primul rând din lipsa de spaţiu. Şi ar fi instructivă, cred, o preumblare a publicului prin locurile la care nu are acces în mod obişnuit. Atunci s-ar vedea că un spectacol - urmărit, admirat şi aplaudat - are în spate o întreagă "fabrică" de care depinde rezolvarea chestiunilor artistice (regie, scenografie, actorie, documentare, promovare), tehnice (sonorizare, lumini, costume, machiaj, tâmplărie, tapiţerie ş.a.) ori financiar - administrative (contabilitate, aprovizionare, depozitare, întreţinere, deplasare, supraveghere şi pază).

Indiscultabil, teatrul a fost totdeauna înconjurat de un halou magic. Iar din această magie s-au născut legendele. Există şi o dimensiune legendară a clădirii TT-ului (care este parte a "legendei mari", legată de tradiţia, specificul şi succesele instituţiei). Iar legenda funcţionează şi în afară şi în lăuntru. În spiritul ei au fost tratate / sublimate mereu şi dificultăţile, precum: desfiinţarea balconului vechi (preferat de puştimea anilor '50, când în clădire funcţiona cinematograful "1 Mai") pentru a se face loc cabinelor sunetiştilor şi maeştrilor de lumini, adăugarea unui perete (provizoriu) din tablă pe scările care duc la balcon pentru a creea un spaţiu de depozitare a arhivei secretariatului literar, inventarea aşa-zisei "poşte rapide" între contabilitate şi secretara directorului (în fapt, un pet retezat şi legat cu o sfoară, cu care se transportă hârtiile la semnat şi stampilat, de la un etaj la altul!), depozitarea costumelor în cabinele minuscule ale actorilor (oricum insuficiente ca număr), desfiinţarea fosei orchestrei pentru a lărgi scena, amenajarea unei spălătorii în cabina de duş a actorilor de lângă scenă, mutarea secretariatului literar de la parter la etaj (în camerele unde fusese doar biblioteca), folosirea rotondei ca spaţiu de repetiţie când scena e ocupată de pregătirea altui spectacol, depozitarea recuzitei sub scenă ş.a.m.d. Situaţia nu e diferită de a altor teatre vechi (v. în Bucureşti, de pildă, "Bulandra"), construite numai pentru a fi "teatre gazdă" (pentru trupele aflate în turneu), fără o trupă proprie şi fixă. Dar, cum umorul - ca şi inventivitatea - este o componentă structurală a artei scenice, oamenii din teatru şi-au chivernisit cum au putut spaţiul de care dispun, s-au descurcat şi au construit câte "o poveste" în jurul fiecărei dificultăţi. Aşa a reuşit legenda, în interior, să domolească asperităţile şi să stimuleze adaptarea.

Nu se ştie dacă actualele lucrări de consolidare, reabilitare şi modernizare a clădirii TT-ului - necesare, după opinia specialiştilor - vor rezolva măcar o parte dintre problemele înşirate mai sus. Idei sunt, unele par nişte vise frumoase, căci şi visul aparţine artei teatrale. Dar soluţia pe care o avansează directorul Liviu Timuş are chiar un suport practic, e realizabilă şi ar putea să redimensioneze clădirea teatrului într-un mod spectaculos.

Istoria monumentului

Dacă despre instituţia Teatrul Tineretului se ştiu destule lucruri (popularizate şi discutate cu ocazia aniversărilor înfiinţării ei - fie ca secţie a Teatrului de Stat Bacău, în 1958, fie ca teatru de sine stătător, în 1961, fie de când a primit actuala denumire, în 1966), clădirea în care funcţionează azi e mai puţin cunoscută. Şi pentru că ea va fi supusă acum lucrărilor de renovare, e momentul să-i descoperim istoria.

"În anul 1929 s-a constituit în acest oraş un Comitet de iniţiativă pentru construirea unui teatru pe terenul care fusese retrocedat comunei de Ministerul Finanţelor prin Legea publicată în M.O. Nr. 261 din 24 iunie 1929 şi pe baza actului de retrocedare aut. de Trib. Neamţ sub nr. 2429 din 13 sept. 1929 /.../ Comitetul de construcţie a Teatrului era prezidat de Dl. G.V. Măcărescu, care stăruise să se redobândească terenul, iar ca membri ai Comitetului erau: D-nii Av. V.A. Grigoriu şi G.V. Mareş, Prof. A. Rotundu, I. Radu şi C. Bogdan /.../ Cu întocmirea planurilor construcţiei a fost angajat Dl. Arhitect Roger Bolomey din Bucureşti, după care valoarea clădirei complect terminate trebuia să coste suma de 16.441.224 lei, pentru a fi executată pe cale de antrepriză /.../ Comitetul de construcţie a cărui activitate era continuu animată de D. G.V. Măcărescu, începe construcţia clădirei în primăvara anului 1930, angajând ca antreprenor al lucrării pe Dl. Carol Zane. Construcţia a continuat timp de 8 ani, ajungându-se la terminarea complectă a clădirii pe dinafară, inclusiv instalarea caloriferului. /.../ Pentru a se asigura conservarea clădirei şi pentru a-i face un aspect mai frumos în exterior, Primăria din fondurile proprii ale bugetului său, a construit trotuarul din jurul clădirei, scările de la intrarea principală, aranjarea celor două prăvălii din cuprinsul clădirei, cum şi amenajarea unui adăpost pentru apărare /.../ În primăvara anului 1940 se încep lucrările de terminare a Teatrului adică a interioarelor şi instalaţiilor electrice şi sanitare /.../ La sfârşitul anului 1942/943, noua clădire se găsea cu interiorul complet terminat, cu parte din mobilier procurat, dar ne mai trebuiau cortina, decorurile şi instalaţiile de scenă, completarea instalaţiilor electrice şi sanitare, mobilierul balcoanelor şi galeriei, cum şi diverse obiecte de mobilier pentru amenajarea interioarelor atât ale sălii, scenei şi cabinelor, cât şi a celorlalte încăperi ale clădirei..." Aceste fragmente fac parte dintr-un document de arhivă ("Dare de seamă. Asupra construcţiei Teatrului Comunal al oraşului Piatra Neamţ") care sintetizează "în timp real", cum se spune, epopeea apariţiei TT-ului în centrul viitorului municipiu. Şi trebuie precizat aici că evenimentul ridicării clădirii teatrului nou (cel vechi - numit pe rând "Teatrul Liciu", "Teatrul C. Vasiliu" şi "Teatrul Comunal <Roxy>" - funcţionând, în vecinătate, încă din 1871) s-a datorat în cea mai mare parte prefectului Gheorghe V. Măcărescu (1884 - 1953). Pe bună dreptate, prof. Gheorghe Bunghez îl consideră "ctitorul clădirii", căci numai "cu o imensă dragoste pentru ideea de TEATRU, în general, şi pentru construirea teatrului în Piatra-Neamţ, în special" a reuşit să-şi ducă la capăt iniţiativa (v. Gheorghe Bunghez, "Teatrul Tineretului. Între <Dragonul> şi <Piaţeta> / 1980 - 1986", Ed. Asachi, Piatra-Neamţ, 2010). Iar printre celelalte construcţii care vor fi consolidate, reabilitate şi modernizate în centrul municipiului, alături de TT se află încă două "ctitorii" ale aceluiaşi Gh. V. Măcărescu: Muzeul de Artă (fosta Şcoală de Băieţi nr. 1) şi Muzeul de Etnografie (fosta locuinţă a directorului şcolii), ambele terminate în 1932.

Stau de vorbă cu actorul Liviu Timuş, directorul TT-ului, în podul clădirii, acolo unde cu adevărat ajunge puţină lume, deşi este un loc foarte interesant şi ofertant din perspectiva restructurării şi gestionării spaţiului:

L.T.: "Am în PC-ul meu, de câţiva ani, un proiect pentru o sală studio de câteva zeci de locuri care ar putea fi amenajată în acest pod. Elimin din start problema rezistenţei plafonului pentru că, iată, grinzile din beton cu latura de aproape un metru îl fac foarte solid. Aici am avea practic o a doua sală de spectacol, originală pentru toată România, căreia i-am conferi un specific medieval (folosind ca decor extraordinarul caroiaj din grinzi de lemn al acoperişului) şi o scenă în plus, pe lângă acee italiană de jos. Intrarea s-ar face pe două punţi medievale dinspre platoul Turnului lui Ştefan şi am avea în acest fel un ansamblu medieval al oraşului, format din turn, catedrală şi sala de spectacole (care, în afara unei secţiuni speciale a festivalului, cu repertoriu de epocă - de la Shakespeare la Ben Johnson, ar putea să găzduiască expoziţii, concerte şi alte manifestări). Necesită doar nişte lucrări de izolare şi deschiderea a două uşi către piaţa Turnului, făcute în aşa fel încât să nu modifice condiţia de monument de patrimoniu a edificiului. "

- Spaţiul e destul de mare şi sugerează şi alte utilizări...

L.T.: "Bineînţeles că am folosi toate cotloanele acestui pod, inlusiv pentru depozitare şi decongestionarea spaţiului clasic de jos. De pildă, ştii că scena noastră nu are <buzunare> (pentru că aşa a fost făcut teatrul la vremea aceea) şi din acest motiv nu am putut să aducem la festival nişte spectacole foarte interesante, dar cu decor mai complex. Ei bine, în spaţiul din pod, dacă l-am face funcţional, am aduce o parte din lucrurile şi utilităţile care aglomerează scena veche, lărgind-o apoi şi cu <buzunarele> care-i lipsesc. Deocamdată, lucrările care se vor face prevăd doar coborârea <scândurei> cu vreo 30 de cm..."

- Apropo de lucrări: cum rămâne cu norma europeană prevăzută pentru deschiderea scaunelor / fotoliilor din sala veche?

L.T.: "Sala are acum 320 de locuri, cu tot cu loje. Proiectul spune că va avea 500. Nu ştiu cum se va realiza asta, din moment ce aplicând norma UE (deschiderea fotoliului de 60 cm.), pe acelaşi spaţiu vor încăpea dor 240 de locuri. Totuşi, eu consider că acesta e un număr ideal pentru o sală micuţă şi cochetă, cum e a noastră..."

- Cât timp va fi închisă clădirea TT-ului pentru aceste lucrări?

L.T.: "Nouă ni s-a spus că doi ani. Ar fi o bucurie să dureze mai puţin. Nici nu vreau să mă gândesc la mai mult..."