Concursul naţional de pian "Carl Czerny", ajuns la cea de-a XX-a ediţie, va fi susţinut financiar şi în acest an de municipalitatea pietreană. La solicitarea profesorului Mihăiţă Albu, director al Liceului de Artă "Victor Brauner" Piatra-Neamţ (organizator al concursului) şi cu avizul primarului Gheorghe Ştefan,
consilierii locali au aprobat miercuri să contribuie cu 5.000 de lei din bugetul local la buna organizare a competiţiei programată a se desfăşura astăzi şi mâine.
Suma oferită de legislativul pietrean acoperă doar pe jumătate cheltuielile prognozate de organizatori. Potrivit unei note de fundamentare semnată de directorul Mihăiţă Albu, necesarul de fonduri pentru concurs ar fi de 10.075 de lei. Valoarea premiilor pe care organizatorii intenţionează să le ofere este de 5.740 de lei (200 de lei Marele premiu; 13 premii I a câte 150 de lei; 13 premii II a câte 120 de lei; 13 premii III a câte 100 de lei; 13 menţiuni a câte 50 de lei; 80 de lei contravaloarea trofeului "Carl Czerny"). Cheltuielile cu onorariile, transportul, cazarea şi masa celor trei membri ai juriului s-ar ridica la 3.160 de lei, iar cele de organizare şi mediatizare - la 1.175 de lei.
La ediţia din acest an vor participa 65 de concurenţi din Republica Moldova, Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Baia-Mare, Oradea, Galaţi, Bacău Botoşani, Suceava şi Piatra-Neamţ. Competiţia se va desfăşura în sala studio "Theodor Macarie" a Liceului de Artă "Victor Brauner" şi va fi jurizată de conf.univ.dr.Verona Maier din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, conf. univ. dr. Corina Ibănescu, din cadrul Universităţii "Transilvania" din Braşov şi conf.univ.dr. Mihaela Spiridon de la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
| < Anterior | Următor > |
|---|








