Ştefan Potop a expus pentru public 17 portrete, iar ieri după-amiază zeci de artişti nemţeni, critici, prieteni şi simpli iubitori de artă au trecut pragul Galeriei "Lascăr Vorel" pentru a privi de aproape "Chipurile" zămislite de artistul nemţean.
Expoziţia a fost precedată de cuvântările a trei critici (Lucian Strochi, Emil Nicolae şi Cristian Livescu) care au vorbit despre geneza familiei Potop, despre Tazlău şi generaţia de oameni importanţi din care face parte Ştefan Potop, şi apoi şi despre lucrările pe care artisul le-a dezbrăcat privirilor critice sau admirative ale publicului privitor.
Lăsând deoparte aspectele, să le denumin "tehnice" ale acestui vernisaj, dacă ar fi să traducem pentru publicul larg ceea ce a încercat să facă artisul ar fi destul de simplu - a încercat şi a reuşit să surprindă prin simplitatea modului de abordare a temei, îndemânare, cunoştiinţe desăvârşite de culoare şi desen şi nu în ultimul rând fler, aspecte din viaţa unor personaje efemere ce doar prin memoria altora, realizările proprii sau imprimări de acest gen vor fi amintiţi în viitor. Lucrările nu sunt "muncite" din greu, sunt realizate cu bucurie, siguranţă şi relaxare.
Toate personajele ce animă tablourile lui Potop pot fi recunoscute imediat, fără ca privitorul să aibă dubii asupra celui care îl priveşte înapoi din ramă. Apoi, mai important, modul în care a surprins caracterul personajelor este extraordinar, imprimând acestora sentimente, viaţă.
Autorul abordeză această temă şi cu ochiul de critic, dar şi de caricaturist, demonstrând că portretul poate fi deformat puternic, dar mesajul rămânând neschimbat. Zâmbetul unui satir cu chip de pictor nemţean, încadrat de doi preşedinţi a două ţări fracncofone, scoate la iveală criticul politic din artist şi modul în care a înţeles cât de relaxat trebuie tratate unele probleme existenţiale în multe cazuri.
Pe lângă cele 17 lucrări de mari dimensiuni, artisul a expus şi câteva portrete de copii.
În final, după ce este privită această expoziţie, se produce un element de extremă importanţă a actului artistic - reacţiile tuturor sunt maxime.
| < Anterior | Următor > |
|---|








