Realitatea Media

Istorici de obârşie bucovinenană Ilie Corfus, Nichita Adăniloaie, Gheorghe Duzinchevici, Leon Şimanschi etc. au atacat în studiile lor doar unele aspecte legate de istoria Bucovinei, căci subiectul era considerat tabu în anii totalitarismului şi mai ales până în anii 1963-1965.

O altă monografie deosebită de valoroasă aparţine unui cunoscut istoric bucovinean, dr. Mihai Iacobescu, intitulată"Din istoria Bucovinei" vol.I (1774-1862).

Lucrarea apărută în 1993 se bazează pe numeroase materiale inedite (mai ales din arhivă) şi a fost structurată în patru mari capitole: 1. Cadrul general. Românii la răscrucea furtunilor secolului al XVIII-lea; 2. Habsburgii ocupă şi anexează "Cheia Moldovei"; 3. Preocupări şi efecte ale politicii habsburgice; 4. Activitatea românilor pentru apărarea şi afirmarea fiinţei lor naţionale. Istoricul în discuţie arată că prin întreaga ei politică economică, legislativă şi spirituală Austria a sperat şi a acţionat să facă din Bucovina "un model" de cultură şi civilizaţie, râvnit de românii rămaşi sub tutela înapoiatei Porţi otomane (şi a Rusiei ţariste spunem noi). Merită de reţinut politica socială promovată de Curtea de la Viena, căci ţelul esenţial era sporirea veniturilor şi atragerea de noi supuşi. Ţăranul trebuia să devină emancipat şi interesat în sporirea producţiei sale agricole, pentru a câştiga bine şi a plăti impozite sporite către stat. Iar includerea rapidă în rândul contribuabililor a diferitelor categorii de mazili, ruptaşi, răzeşi şi chiar boieri aproape a dublat numărul birnicilor de la 52,50% (1774) la 96,6% (1786). Cap de neamţ! Şi încă ceva: din 1793 s-a introdus un registru funciar general, tabula ţării, în care se consemnau toate schimbările de proprietate. Ce bine ar fi fost ca şi în restul teritoriului din Moldova şi Ţara Românească să se fi introdus acest sistem, dacă nu atunci, măcar după Unirea din 1859 sau cea din 1918, şi nu în ultimul rând, după instaurarea comunismului în România: nu ar mai fi fost atâtea probleme legate de proprietăţile din România zilelor noastre. Printr-un decret din 1782 se limita dependenţa şerbilor faţă de stăpâni: se putea căsători fără acordul boierului, copii şerbului erau liberi de a învăţa orice meserie şi în orice parte a Imperiului "pentru căutarea câştigului său". Cel din 1786 preciza că ţăranii care practicau anumite meserii, adică meşteşugari, să poată fi salarizaţi în locul zilelor de clacă. Mai mult, prin alt decret din martie 1787, erau desfiinţate toate rangurile şi titlurile boiereşti tradiţionale. În scopul atragerii, subordonării şi germanizării categoriilor sociale privilegiate, erau introduse titlurile de conte, baron şi cavaler.

Multe moşii încep să fie înstrăinate, proprietarii lor fiind în special germani şi polonezi, iar arendaşii cu precădere evrei şi armeni. În 1804 a luat fiinţă Forum Nobilium, ca instanţă juridică de tip nobiliar, care din 1817 s-a contopit cu forumul nobiliar galiţian, obligându-i pe românii din Bucovina să meargă la Lemberg. Mergând pe această linie, în 1910, din 627 de judecători, avocaţi şi notari de tribunale, numai 85 erau români, restul germani, evrei, poloni şi alţii.

Dacă generalul Spleny în 1786 era uimit de frumuseţea şi trăinicia produselor industriei casnice (este şi astăzi - n.n.), precum pânza de cânepă, de in, postavul de lână pentru sumane, la începutul veacului XX - din cauza lăcomiei străinilor - mulţi români bucovineni "au ajuns cu bâta de cerşetor în mână".

Ion Nistor arată că literatura istorică asupra Bucovinei este bogată şi variată, şi că despre această provincie "s-a scris foarte mult atât în limba română, cât şi în limbile germană şi ucraineană". Să ne explicăm din acest punct de vedere.

Şi în germană s-a scris mult, deoarece Bucovina a făcut parte din Imperiul Habsburgic (1775-1918). Relaţiile de ordin economic, politic şi administrativ au fost mai strânse cu guvernul central din Viena şi acest lucru este reflectat în lucrările lui Z. Bendella, R.J. Bidermann, M. Haberlandt, R.F. Kaindl, S.L. Klunker, H. Lagler, I. Polek, I. Rohrer, F.A. Wichenhauser, cele 12 volume ale profundului şi fecundului F. Von Zieglauer (apărute la Cernăuţi între 1893-1908), ca şi a multora de obârşie română, dar care au scris în germană (ca de exemplu D. Werenka). De asemenea, istoriile de sinteză privind Imperiul Habsburgic apărute în ultimele decenii ale veacului trecut acordă spaţiu destul de amplu Bucovinei, aşa cum acordă Galiţiei, Voivodinei, Sloveniei etc.