Realitatea Media

Las Vegas, capitala mondială a căsătoriilor! Aici ceva nu se potriveşte, creştineşte vorbind şi, dacă şi asta o pot înţelege, de ce să grăbim "ceasul solemn" al unui pârg al iubirii care oricum va să vină? Şi de ce aşa, altfel decât dintr-o nesăţiasă vanitate, o teribilistă tocmire, o rătăcire şi îndepărtare de valorile consacrate, o desconsiderare a tradiţiilor de unde vin cuplurile, o pripeală fără nici un fundament logic? Nevoia de convenienţe a plictisit şi "umplut paharele" până peste ca să încercăm alte "forme fără fond" fără relief, tributare unor rânduieli sau vremuri anomice, fără temeinicii ancestrale şi fundament civic şi comunitar sau chiar religios !? Dar noi nu judecăm aici, ridicăm la fileu mingea neagră (!), poate nevăzută şi neînţeleasă în traiectoria ei fără ca aterizarea în teren să fie sigură, necum în marginile prevăzute de regulile jocului…

Mutăm capela, altarul şi biserica cu o parte din umilii lor slujitori în perimetrele "smolite" de artificii - confeti, miros de spoleială şi sudori mocnite în valuri de transpiraţie de la jocurile de noroc, de pe ringurile de dans şi streaptease, râncezite în briza aromată şi stătută a saloanelor şi cosmeticelor, alunecări facile şi de ce nu, frivole, poate nu cu intenţii de acelaşi fel - din aşezămintele somptoase şi de mare lux şi rafinament de o cu totul altă destinaţie, legate prin însuşi "actul de naştere" şi prin "vocaţie" - de uşurătatea lesnicioasă a preocupărilor şi pasiunilor de "ochiul dracului"- care este dintotdeauna banul, de lăcomie, fudulie şi miasmele figuraţiilor cărpănoase, ditirambice şi sfertodocte pe care individul, oricât de sus s-ar afla pe scara evidenţei şi reprezentării sociale, comite un sacrilegiu şi un grav afront adus devenirii fireşti a instituţiei cununiei convenţionale!?

Din aproape suta de mari complexuri cu hoteluri şi casinouri prevăzute, 28 dintre ele, adică un sfert, au capele pentru căsătorii. Am făcut poze în faţa uneia dintre ele, noroc că nu eram în costum de mire ca să primesc felicitările atâtor gură cască prezenţi - cu toate că, fie vorba între noi, vârsta şi cum aş arăta în această demult şi uitată ipostază ar fi adus ca "la urs" mulţimea - m-am îndepărtat ca să nu văd chipuri spăşite sau poate triste, pentru că am credinţa aproape sigură că n-aş fi întâlnit aşa ceva, dar nu se ştie niciodată, ceva din mine s-a rupt şi nu prea curând un alt "reazem de recuperare" morală o să-i ia locul, o spun departe de orice legătură cu religia sau cu practica religioasă al acestui gen de solemnităţi.

Am aflat cu stupoare graba şi puţinele "filtre" care permit trecerea, fără mari bătăi de cap, a pretendenţilor s-ajungă să-şi pună "pirostriile" din orice parte a lumii, de orice naţie, de oricare culoare, bine că nu şi de acelaşi sex - cum se întâmplă de ceva timp în Frisco, la orice oră, programul fiind foarte flexibil, cu prea puţină "solvenţă", arvună, însă nu oricum - de la câteva sute de doari in sus, fără ca limita maximă să fie îngrădită. Programarea se face cu o zi înainte şi poţi cumpăra un pachet de servicii care include limizina, buchetul de flori, pozele, nu inainte de a te fi prezentat la un birou notarial autorizat din cadrul primăriei municipalităţii care eliberează licenţa de căsătorie şi numai pe temeiul ei ţi se autentifică şi parafează "actul liberei alegeri" pentru ca acesta să fie recunoscut pretutindenea. Se zice că a doua zi vine limuzina şi te ia de la hotel, te depune cu întreg alaiul în faţa hotelului în interiorul căreia se găseşte capela, sau chiar lângă casino sau restaurant şi că certificatul obţinut de la capelă nu are nici o valoare juridică.

Deci căsătoriile "fulger" au devenit o realitate, din păcate şi desfacerea lor merge cam în acelaşi necontenit ritm. Sunt inşi care visează şi chiar fac performanţe năbădăioase şi primejdioase locaţii ale actului lor matrimonial: într-un elicopter la înălţime deasupra oraşului, cu plancarte de felicitări şi urări ca într-o inedită campanie de publicitate care se văd de jos, chiar un sărut romantic şi neapărat original al mirilor având în spate nu doar responsabilitatea faptului în sine, asta s-ar presupune deja, ci o …paraşută, fireşte după câteva zile de antrenamente şi examen medical riguros al mirilor, înclusiv în sala simulatoarelor de care am vorbit, o plimbare cu limuzina într-un Cadillac musai roz şi al cărei şofer să fie o sosie a celebrului şi regretatului rege al rock'n'roll-ului american, Elvis Presley, fiecare după cât îi îngăduie punga.

Chiar dacă era născut în Mississippi şi trăitor în Memphis, Tennessee, regele juneţilor noastre a rămas o efigie a locului şi a privilegiilor vârstei tinere, a entuziasmelor de tot felul. Este, păstrând semnificaţiile simbolului, un fel de "Martin Luter King" al Orientului american, unde străzi, parcuri naturale, poduri, nume de instituţii şi asociaţii sau organizaţii îi poartă numele, al libertăţii de expresie, drepturilor civile şi egalităţii rasiale pe care le-a promovat-o de-a lungul vieţii, pentru care s-a jertfit şi care a rămas un îndemn şi o speranţă pe cale de a se înfăptui.

Şi, nu e deloc puţin lucru!

Bine că a am scăpat de lunile de pregătire, invitaţii, fricţiuni între familii şi certuri cu soacre, ochi adesea piezişi dar şi tânjitori, nostalgici ale colegelor încă nemăritate ale miresei, pizmuitoare întrucâtva, nici "căutătura peste gard" a vecinilor n-ar fi de neglijat, evaluarea aproximativă a darurilor pentru achitarea cheltuielilor "distracţiei", cântărirea din ochi de către "asistenţa curioasă" privind înghiţiturile"sorbirii" din pahar a vinului de către ginerică sau "îmbucătura" din felia de cozonac a miresei, pe care le oferă preotul în bisericile ortodoxe, cu o anumită simbolistică religioasă dar şi laică.

Ai scăpat de cerşetori şi aruncatul cu monezi în căldări şi alte locuri, de aruncatul peste cap de către mireasă a cununei din merel şi crenguţe de brad legate cu funtă de mătase albă sau albastră şi care urmau să indice norocul acelei fete dintre prietenele miresei căreia îi "vine sorocul", de tradiţii care-ţi "mâncau" timpul şi-ţi măcinau nervii, nopţile nedormite le-ai lăsat exclusiv la dispoziţia "însurăţeilor" să facă ce-o ştii cu ele, ai asigurate servicii fără reproş, cu mese întinse şi bogate în funcţie de "fandoseala" şi "silueta" chimirului, mireasa poate duce înapoi rochia închiriată cu doar câteva ore înainte de cununie şi pe care a ales-o dintr-un total, pe "listă" din reviste de modă de ultim răcnet - din cele aproape 500 de modele, de diferite culori şi croieli şi nu cu pe prea mulţi "motănei" la activ, cel puţin până la acel moment.

Sunt şi aici paradoxuri cu nemiluita, unul interesant şi de reţinut ar fi acela al căzării în hoteluri - distribuite pentru gradul înalt de dotări şi prestări de servicii pe o scară de la 1 la 5 stele - că şi cele mai luxoase dintre ele, precum şi mâncarea şi băutura de restaurant sunt foarte ieftine, din simplul motiv, de necombătut, că politica proprietarului pleacă de la idea că banii, profitul cel mare se câştigă, într-un coeficient zdorbitor, din jocuri - peste 95 la sută, şi nu din alimentaţia publică.

Tot când eram noi acolo, pot să spun că oraşul era într-o aşteptare "nestăpânită", resimţită şi de însufleţirea cu care taximetriştii declinau alte oferte în favoarea "evenimentului" zilei, parcă uitaseră că au deasupra maşinii "publicitatea" altor sponsori, dar un ban în plus nu strică, lumea pe bulevarde care se grăbea doar într-o singură direcţie, semafoarele parcă bâlbâiau grăbite schimbarea culorilor, toate "măturate" şi date peste cap de o "parolă" de alarmare mono, tri sau câte-or fi de silabe care puneua în gardă trecătorii, "City Center" răzbătea până la urechile noastre, însă noi, vrăjiţi de panorama de basm a locurilor nu realizam ce se întâmplă, văzusem în San Francisco ca şi în Modesto cozi "stufoase" la nişte supermarketuri, de Ziua Recuoştinţei şi nu mai ştiu care, dar ştiam că era vorba de importante reduceri de preţuri la articole de îmbrăcăminte, pentru femei mai ales, însă aici să te trezeşti cu o asemenea bulucelă, în cele din urmă explicată şi oarecum justificată, de înţeles: metropola luxului se afla faţă-n faţă cu provocarea provocărilor de până acum - deschiderea primei părţi a celui mai mare proiect imobiliar din istoria Statelor Unite ale Americii, un joint venture între MGM Mirage şi Dubay World, adică imensul complex hotelier Vdara şi mall-ul Crystal, în valoare totală de 8,5 miliarde de dolari.

Tot anul 2009 a adus în "Grădina Raiului"- puşchea pe limbă, inaugurarea complexului "Wynn", unul din cele două care seamănă cu o aripă de "rândunică în zbor", zvârlugă sau lişiţă de baltă, aparţinând omului de afaceri Steve Wynn, care este şi directorul executiv al companiei Wynn Resorts, cel care investise anterior in Mirage şi Bellagio, complex care include un casino cu un lux care nu a fost atins până acum, un munte artificial (!?), un hotel cu 2700 de camere, un teren de golf, un mall, două reprezentanţe ale concernelor italiene Maseratti şi Ferrari, o cascadă cu o înălţime de cădere a apei de 10 metri, precum şi 22 de restaurante.

Toate aceste "minunăţii" şi tehnologii înalte pe care le-a folosit în construcţie intră şi în structurile multifuncţionale operative ale stabilimentului, au fost furnizate pentru a fi aduse la cunoştinţa publică numai unei singure reviste şi tot ei i-a fost permisă să dea publicităţii câteva fotografii ale interiorului. Recent, omul de afaceri imobiliare Steven Wynn a cumpărat la o licitaţie din Londra o pânză a marelui iluminist şi pictor renascentist olandez Rembrandt, cu câteva zeci de milioane de dolari. Cumpărată la o achiziţie fără să fie de faţă, printr-un phone aproape "invizibil" şi manevrat cu "instrumente vizuale de o acuitate fără echivalenţă, de ultimă generaţie - care dădea până şi cel mai neînsemnat detaliu asupra operei de artă expuse spre vânzare!

Culmea este că tocmai acele vicii care i-au adus Las Vegas-ului o faimă nu prea onorantă nu-i aduc în nici un fel deservicii sau "atingere" - pe ideea că "ce nu te omoară, te întăreşte!" - în ce priveşte fabuloasele resurse financiare prin care se "salvează" nu doar un oraş întreg, ci statul Nevada în general şi industria federală de divertisment în special. Oficialităţile oraşului au dat o cifră ameţitoare veniturilor "urbei din deşert", realizate din localuri, staţiuni, cumpărături, restaurante, fără a le incude pe cele din divertisment, 25 miliarde de dolari, adică aproape 20 de miliarde de euro! Şi asta acum doi ani, în 2008, iar noile "maşini" de făcut bani abia sunt deja pornite, sunt probabil în "rodaj". Alte noi firme transnaţionale şi-au găsit debuşeuri în industria divertismentului din Las Vegas, dau noi asalturi investitori cu trecere pe piaţa elitei europene în domeniu, precum casele de modă Tiffany şi Louis Vuitton cu confecţii textile de mare rafinament şi de pielărie adjuvante comodităţii, confortului şi frumuseţii femeieşti, dovadă mall-ul deschis de ziua lui Moş Nicolae ortodox a lui '09, a cărei îmbulzeală, cum aminteam, se simţea peste tot, când suprafaţa adăugată "pieţei luxului" pentru aceste "fineţuri ale lumii selecte" de la "Crystal" a ajuns la aproape 50 de mii de metri patraţi!

O poantă pe care n-aş vrea s-o ratez şi care mie nu mi s-a părut deloc "salon", nici agreabilă şi cu atât mai puţin lăudabilă - dacă o poantă poate să fie şi astfel, când în definitiv nu era nimeni de vină, nici măcar eu (!), este că, pe un bulevard din Los Angeles, parcă Santa Monica, pierzându-i pe-ai mei din câmpul privirii am nimerit într-un "intrând" comercial, un fel de nişă-uşă care te absorbea de la ceva distanţă şi m-am pomenit faţă-n faţa cu nişte privitori şi aplaudaci la o şedinţă foto a unor manechine... Am realizat după aceea că ratasem urmărirea alor mei şi deci locul, ăia de-acolo au întrerupt lucrul, s-au uitat probabil în direcţia scenografului sau regizorului din studiou cu un fel de mirare că secvenţa nu era prevăzută în scenariu, că "intrarea" unui corp străin a fost intempestivă şi în afara programului şi eu, cu un stupefiant şi abia îngânat şi "suspect" "I'm sorry!", am ţâşnit-o afară atât de tulburat că era să fiu prins şi strivit bine între uşile batante… Am scăpat cu o sperietură care nu fusese planificată şi cu un pantof cu carâmbul bine stâlciat, aproape smuls şi cu acel moment complet neavenit experienţei mele de viaţă, care nu mai reţinea decât ridicolul situaţiei şi nişte râsete, pare-se de compasiune, care s-au stins însă cu timpul …

Las Vegas, un oraş care susţine un întreg stat şi aduce venituri considerabile la bugetul federal al Statelor Unite. Supranumit şi "The Sin City"- oraşul păcatelor, este o combinaţie cu de toate: mai multă sau mai puţină extravaganţă, cosmopolitism temperat dat fiind vocaţia existenţei cu care a fost prevăzută încă de la înfiinţare şi de care nu s-a dezis niciodată - recunoaşterea dorinţei de aduce pe toată lumea aici cu ce are mai semnificativ, elemente de arhitectură, monumente întregi la scară redusă şi funcţionale nu doar de decor, jocuri, obiceiuri, cântece şi dansuri cu artiştii lor cei mai exponenţiali din lume şi din America, de multe ori strecurându-se din nefericire şi kitch - ul în poleiala adesea de neînţeles a produselor şi a marketingului cu orice preţ, lume pestriţă cât cuprinde căreia caută să-i satisfacă dorinţele şi să-i împlinească interesele pe cât se poate.

În pofida crizei generalizate din ultima vreme, Las Vegas este o metropolă a luminii şi a jocului ei misterios şi de basm feeric, eteric, impalpabil dar şi impasibil, pentru care devii o insignifiantă fantă, abia un licăr care nici măcar nu păstrează atributul propriei surse ci proprietatea luminii artificiale, nu este a ta cu toate că faci parte din întregul pe care-l întreţine şi te călăuzeşte. Eşti ca un trântor plutitor pe oceanul trândăviei căreia nu i se întrevăd malurile scăpării şi evadării decât la părăsirea "stupului" încărcat de faguri de miere din abundenţă, luciditatea are aici un adversar redutabil şi nu i te poţi sustrage cu totul ca fiinţă vie, cu sânge cald şi cu multe dorinţe tooooot amânate...