ASPECTE ISTORIOGRAFICE DESPRE BUCOVINA (III)
De ce, ucrainenii, e vorba de istorici, s-au ocupat de istoria pământului străbun românesc cunoscut şi sub numele de "dulcea Bucovină"?
În ajunul cedării părţii nordice a Moldovei (Bucovina), adică în 1774, existau în acea zonă circa 15.000 de ucraineni (huţani, ruteni). Numărul acestora va creşte vertiginos şi în cuprinsul lucrării sunt înserate statisticile respective. Iată explicaţiile venirii acestora:
a) boierescul - adică dările - era mai uşor decât în Galiţia;
b) erau scutiţi de recrutare;
c) voiau să-şi păstreze credinţa ortodoxă;
d) Galiţia şi Volînia, aflate în cadrul statului polono-lituanian, ca şi majoritatea Ucrainei centrale, până la 1772, prin conciliul de la Florenţa (1439) şi a Sinodului de la Brest-Litovsk (1596) i-au obligat să se unească ecleziastic cu Roma. Refuzul a fost migrarea în Bucovina, ca şi cei care n-au fost de acord ca Ucraina să se unească cu Rusia (Rada de la Periaslavl din 1654). În secolul al XIX-lea ţarismul, aplicând o politică de rusificare, a interzis predarea în limba ucraineană în învăţământ (din 1876), ca şi editarea de cărţi, reviste, ziare. În Galiţia şi Bucovina austriacă s-au refugiat intelectuali ucraineni de unde au păstrat vie flacăra tradiţiei naţionale.
În acest context se cuvine să precizăm următoarele:
Istoria rusă şi ucraineană - atât cea burgheză, cât şi cea din perioada sovietică, la care se adaugă istorici ucraineni stabiliţi în străinătate - susţine că Bucovina este teritoriu ucrainean, deoarece a făcut parte din statul medieval kievlean şi apoi din cnezatul Halici. Istoricul rus Nikolai Karamzin (1766-1826), deşi în istoria sa apărută în 12 volume a folosit numeroase izvoare, cronici, letopiseţe (Troiţki, Lavrentevski, Ipatevski ş.a.), nu rezultă că Moldova ar fi făcut parte vreodată din statul kievtean sau halician. La aceeaşi concluzie ajungem dacă citim şi monumentala operă în 29 de volume a lui Serghei Soloviev (1820-1879), a lui Vasile Kliucevski (1841-1911), Miliukov, Platonov, Pocrovski etc.
Unul din marii istorici ucraineni, Mihail Hruşevskii (1866-1934), lider al mişcării naţionaliste ucrainene, a fost şi preşedinte al Radei Centrale Ucrainene (1917), care a predat la Kiev, Lvov, Viena, Moscova (în Istoria Ukraini-Rusi, 10 volume în 13 cărţi, apărute în perioada 1898-1936 şi unde merge cu evenimentele până la 1658), afirmă că naţiunea ucraineană este moştenitoarea statului medieval kievlean, iar prin destrămarea acestuia spre sfârşitul secolului al XI-lea (Kiev, Cernigov, Halici, Volînia), şi a celor patru. Knezatul Halici-Volânia s-a format în urma unirii celor două de către Roman Mistislavici (1170-1205), în anul 1199. Avea o agricultură înfloritoare, populaţia se ocupa cu creşterea vitelor, se scotea multă sare şi erau circa 80 de oraşe înfloritoare în secolul al XIII-lea (Peremîşl, Halici, Luţk, Lvov, Holmn etc).
În 1240, tătarii dau o lovitură grea cnezatului respectiv care, între timp, inclusese şi Kievul (din 1203). Cnezatele ruseşti vor plăti tătarilor tribut (1240-1480), iar Halici-Volînia va fi încorporat la Polonia în 1349.
Prin prima împărţire a Poloniei (1772), Haliciul - din care o parte forma Galiţia - va deveni provincie habsburgică, până la 1918.
| < Anterior | Următor > |
|---|
