Realitatea Media

Se spune că este oraşul în care soarele răsare la 9 PM, adică 9 seara şi de apus apune când vrei tu, când nervii sau buzunarul cedează, când saturaţia !? - cuvânt nepotrivit şi rar pronunţat şi ca atare auzit în acest loc - este pe cale de a se instala, rareori sau niciodată, pentru că şi poftele omeneşti, nevoia de joc, de detensionare are mereu un curs ascendant. Din ce vrei din ce-ai mai vrea, din ce joci sau câştigi din ce-ai face-o în continuare - este greu de prins între nişte baremuri, altfel decât cele fiziologice sau Doamne fereşte, de cine ştie ce fatalitate pe care n-o programează decât bunul Dumnezeu, sau vreo potriveală nefericită a destinului biologic al fiecăruia.

Posibilităţile de cazare sunt aproape nelimitate, preţurile variază de la 25 de dolari la 10 mii pe noapte, sunt peste 160 mii de locuri în hoteluri. Se spune că unui om i-ar trebui cel puţin 300 de ani ca să doarmă câte o noapte în fiecare cameră în Las Vegas. Turistul de rând ia autobuzul tocmit de hotelul respectiv pentru a-l aduce de la aeroport sau un taxi pentru cel care nu şi-a programat sosirea, îşi asigură întâi cazarea, de mâncat găseşte restaurante în cazinouri cu meniuri care satisfac cele mai variate preferinţe culinare, ale unor bucătării naţionale de pe toate continentele, cu bucătari aduşi de acolo sau şcoliţi aici şi un corp de deservire atent şi de o amabilitate bine temperată, toate la un preţ rezonabil, se plimbă, poate are şi exigenţe personale şi criterii de apreciere, face poze, cască ochii...

În ce mă priveşte, n-am (in)saţietăţi culinare de un anumit ordin, mănânc ce se găseşte, pe unde-ar fi, mai puţin în cele selecte că nu mă adaptez uşor "rafinamentelor" exibate în public şi pe motiv de fandoseală dar aici am văzut că nu e ca la noi. Pentru mine să ai un "suport" care să te ducă până la "prima" staţie pentru a "supravieţui", ceva cu "prelungeşte-mi Doamne, boala"(!), însă ai mei îşi respectau cu stricteţe mesele, e drept de compoziţie exclusiv vegetală, nu puteam să fac "separatisme" aşa că m-am "încolonat" gusturilor lor iar când cerea lista de meniu, mă făceam şi eu că aleg aşa de "chichi", banii erau la "stăpâni" !

La un restaurant chinezesc, cu bucătărie şi deservire exclusiv chinezească care se numea parcă The Noodles, de la cazinoul "Bellagio" chiar "firma" era de mâncare - în traducere, paste făinoase, un fel de râme din făină, aşezate la mare cinste pe un platou lângă o grămăjoară de orez cu vegetale, nişte beţe pe care le-am aruncar în "traistă" să le încerc acasă, acolo n-aveam timp de o coregrafie de "afişat" ca să mă fac de baftă, am luat furculiţa Elenei pentru a-mi duce "misiunea" la bun sfârşit şi încolo apă, multă apă rece la pahar cu gheaţă şi lămâie, curăţenie ca-n farmacie, linişte, femei şi bărbaţi " galbeni " care treceau mereu pe lângă mese să-ţi toarne sau să te întrebe dacă mai vrei ceva şi se retrăgeau cuviincios şi-ntr-o abia schiţată reverenţă că au îndrăznit să te "deranjeze"…

În final, ca să mă satur am apelat la un "burito" nătăvălos şi umflat, un sandviş mexican foarte căutat şi săţios, un fel de clătite în care se punea o umplutură de carne - aveam interzis la un asemenea sortiment, de brânză, de tot felul de verdeţuri şi murături asezonate pe feliuţe cât lama de "groase" pe care şi le alege direct clientul, apoi sortimente de ardei iute care îţi ia gura foc sau de muştar. Viaţa văzută prin această prismă pare mai frumoasă şi mai demnă de trăit, parcă nici lipsa banilor n-ar mai fi cine ştie ce motiv de intratabilă supărare…

În oricare dintre restaurantele de cazinouri n-am întâlnit în nici unul - din cele în care am intrat - se bea băuturi alcoolice, să se fumeze, să se debaraseze mese când eşti încă în local, să se măture ar fi fost culmea, aştepţi la rând încă de la intrare, spui numărul de persoana, nu intri tu şi îţi alegi masa, te conduc ei, rândul merge repede şi pe fuguţa te-ai văzut în afară "supliciului" care te chinuia de ceva vreme…

Cine e pretenţios din cale afară sau poate vrea senzaţii tari umblă la pungă, pentru că orice se poate cumpăra. Darrell, ginerele meu, a cumpărat un "elicopter de jucărie" cu comandă automată de la distanţă, pe care a dat 60 de dolari, în două etape: prima, s-a dus şi l-a ales, vânzătorul i-a făcut proba pe loc în incinta magazinului, i-a dat să consulte prospectul de folosire şi abia a doua zi a revenit şi l-a cumpărat, repetând aceleaşi "plicticoase îndatoriri" ale unui comerţ respectabil, cu "faţa la cumpărător", cum ziceam noi pe timpuri, măgulitor şi ipocrit, şi achitând banii fără să fi auzit vreun reproş din partea celui din spatele tejghelii, că e tracasat prea mult de alţii şi altele ca să mai " vii şi 'mneata cu mofturi şi pretenţii ", şi, cu un ultimativ greu de reţinut " că-l cumperi sau nu, ce tot îl "… şi urma ceva cu icrele!…La noi, zborul jucăriei pe deasupra capetelor clienţilor magazinului ar fii însemnat tot atâtea escale, fie şi numai din curiozitate...

Las Vegas a schimbat şi ideea de hotel, care acum nu mai este locul unde doar te odihneşti ci unul în care poţi să-ţi petreci toată viaţa, tu şi întreaga familie, dacă ar fi să-ţi dea mâna şi să fii constrâns din cine ştie ce pricini de natură ameninţătoare, de boală sau altceva. Fiecare hotel este gândit în aşa fel încât să stai doar în ele şi să nu mai ieşi. Sunt foarte multe magazine, restaurante, camerele sunt dotate cu de toate, TV, internet, există peste tot piscine, locuri de joacă pentru copii, teatre şi cinematografe, grădini zoologice şi botanice cu mediii naturale aclimatizate, şcolile sunt firesc în afară însă nu prea departe. Adevărata viaţă însă clocoteşte în stradă, aici simţi gustul deplin al mişcării, ai munte, ai vulcan, montagne russe de-a lungul trotuarului de vizavi de Excalibur şi New-York-New-York, faci căţarări pe pereţi abrupţi artificiali, joci baschet şi arunci la coş pe miniterenuri aşezate cu intrarea din stradă.

Crezând că poţi fenta bruma de pasiune - dacă n-o fi devenit altceva între timp, ocolind cazinoul din complexul în care stai, lucru practic imposibil, pentru că intrările şi ieşirile se fac prin el - jocurile de noroc şi instrumentele lor s-au mutat şi în spaţiul marilor magazine care pun la dispoziţie raioane specializate, de aţin acolo poate şi din necesitatea imperioasă de a te "ţine în priză" , să "exersezi" pentru a nu le uita parametrii de funcţionare şi eventuala detaşare de melic… Pentru cei cu o sensibilitate mai "înverşunată" la o atare deprindere, chiar omul de afaceri miliardar Steve Wynn ar avea un îndemn, un motto-u, nu explicit ci presupus, că "transpiră" până şi din cele câteva cuvinte, dintr-o confesiune pe care a făcut-o într-un anumit context: "Singurul mod de a face bani într-un casino este să deţii unul!"… Bătea adicătelea calul, ca să priceapă…

S-a calculat că 85 la sută din turiştii veniţi - şi care practică astfel de jocuri - pierd în jur de 700 de dolari de persoana pe an şi dacă sunt vreo 40 milioane se poate calcula uşor câştigul. Fiind un oraş în care vin cu deosebire pasionaţii de pariuri şi câştig, aproape fiecare instituţie de aici poate reprezenta o locaţie de "gambiling". Pentru a dori să pătrunzi în tainele joculului de noroc, trebuie să ai vârsta de 21 de ani, pe care s-o dovedeşti cu acte de identitate, permis de conducere sau paşaport.

Pentru a atrage în cazinouri, ca jucător primeşti băutură gratis numai să rămâi la masă, ţigări nu - pentru că este interzis fumatul, dar vin tinere de etalează pe o mică "policioră" atârnată de gât şi într-o costumaţie "subţirică şi scurticică" pachete frumos rânduite din gama largă a "fumigenelor" mentolate sau alte esenţe , dealerii şi crupierii de la ruletă sau "decartatorii" de la mesele jucătorilor de cărţi, în general femei tinere ne invitau insistent la un pahar "de vorbă" şi o "morişcă" sau "titirez" şi făceau pe loc "proba" verosimililă a unui câştig mai mult ca sigur care te aşteaptă ! De cum "lovea" sau "dădea" drumul la bilă, sau calcula durata "învârtitului" panoului orizontal cu numere, "împerecheatul" şi mânuirea cărţilor de joc, se vedea că sunt unse probabil cu toate "alifiile" şmecheriilor (?!) şi gălăgioase unele, altele rezervate, multe asiatice de ziceai că ai aterizat pe un câmp de orez din fermele de orezării din apropierea Shangai-ului sau din delta fluviului Galben, minus luminile orbitoare şi multicolore din cazinou.

Cazinourile au o particularitate atât de la "îndemână" că doar "sobolul" sau "cârtiţa" şi-au amenajat prin naştere un asemena habitat împotriva luminii naturale, nici un local unde funcţionează un cazinou ne este prevăzut cu ferestre, deci nu ştii niciodată când este ziuă sau noapte, interesant nu !? După umila părere a celui care consemnează rândurile de faţă, dacă eşti prins de "morbul" şi miracolul jocului, odată intrat acolo nu mai ai cale de ieşire cu una cu două, decât atunci când ţi s-au terminat banii şi poate nici atunci…

Cum am dat de înţeles, toate cazinourile sau aproape toate, sunt aşezate pe o singură stradă, vestitul Strip al Vegasului, care are o lungime de vreo 7-8 kilometri. Restul oraşului este "inutil" dacă n-ai fi locuitor şi lucrător al lui, este, cum zicea cineva, mai mult pentru "întreţinerea" mirajului. În sfera serviciilor din hoteluri şi localuri, mai ales în restaurantele de lux, statutul unui chelner, departe de a fi onest este unul privilegiat.

Nu atât salariul pe care-l primeşti contează, cât bacşişul pe care îl primeşti de la consumatori, de la clienţii cu pretenţii sau chiar şi mai jos situaţi. Şi acest lucru nu este valabil doar în Vegas ci pe întreg teritoriul Statelor Unite: dacă, de exmplu, sunt şase consumatori la o masă, bacşişul se adaugă la nota de plată. Ea este în acest fel de cel puţin 10-15 la sută din totalul consumaţiei, însă se pare că un bacşiş decent ar fi de circa 15-20 la sută din consumaţie, unul de 10% ar fi socotit o jignire la adresa chelnerului, fiind oferit în cazul serviciilor socotite de cea mai proastă calitate.

Uneori în funcţie de valoarea serviciilor, calitatea, chiar excentricitatea comenzii, a gustului şi rafinamentul artei culinare valoarea bacşişului, atenţie, poate depăşi consumaţia.

Şi, când mă gândesc că am lăsat pe masă, în cameră la plecare doar câţiva zeci de cenţi, nici măcar un dolar întreg pentru "femeia de servici", îmi vine să fac şi o mică apreciere asupra bacşişului la români, care este un fel de "păstrează restul" sau monezile… S-o fi interesat la recepţie cine a locuit în camera cutare, dar oricum, cum zice românul, ca o ieşire din ceva jenant şi incomod, când şi cine o să-mi mai vadă vreodată faţa şi înteţindu-mi paşii prin oraşul oraşelor, şi dacă da, de-o fi şi-o mai putea să mă mai şi re-cunoască!…

Se vorbeşte că de vreun an şi ceva, circulă în oraş legenda unui Robin Hood modern şi milostiv, care are şi un site special pe net - un justiţiar cu toate însuşirile presupuse - şi unde promite, sub protecţia anonimatului, să "stoarcă" banii din cazinourile din Las Vegas şi să îi dea celor care au nevoie.

Condiţia pusă este ca oamenii care cer bani să aibă cu adevărat probleme financiare reale, iar suma solicitată să nu fie mai mare de 50 de mii de euro. Tânărul a povestit cum îşi alege cazurile:

"Încerc să aflu dacă într-adevăr sunt datori şi în suferinţă. Este destul de greu de ales. Eu caut o poveste care să mă mişte!", a încheiat el îngândurat. Zeci de oameni intră zilnic pe site-ul său şi îi împărtăşesc poveşti dintre cele mai tulburătoare. Cazurile respective au intrat şi în atenţia unui medic din oraş şi care, fără să joace la casino, alege o persoană după criteriile amintite şi îi plăteşte datoriile din propriul buzunar.

"Caut o familie care a fost distrusă de vreo boală, sau care are mai mulţi membri bolnavi şi din cauza facturilor neplătite îşi pierd maşina sau casa!"

Povestea acestui haiduc al timpurilor moderne este simţitoare până la lacrimi şi a fost până nu demult locală. Prima oară se auzise de "generosul şi milostivul" tânăr la sfârşitul lui 2008 şi a apărut sub "paravan" televizat şi radio-ascultat exact de ziua teribilei furtunii de zăpadă din Las Vegas, din 8 decembrie, fenomen cu totul rarisim, neobişnuit şi excepţional care a surprins autorităţile municipale complet nepregătite, a paralizat traficul în oraş dar şi pe cel aerian pentru câteva ore, a dus la închiderea şcolilor şi ca o coincidenţă pur întâmplătoare, în seara zilei de 7 spre 8 decmbrie dinaintea plecării noaste acest lucru s-a repetat, exact la un an de zile, păstrând fireşte proporţiile precipitaţiilor dar şi natura lor, cea din acest an cu lapoviţă şi zloată, prima cu precipitaţii de la fenomenul meteorologic de anul trecut.

Ca să dovedească că nu e vreo farsă sau vreun foc de paie, prima faptă de acest gen fusese înregistrată încă de la începutul iniţierii acestei promise "epopei filantropice" şi profund creştineşti care se prefigurează, când un cuplu a primit de la acest original "justiţiar" anonim suma de 35 de mii de euro, bani de care tinerii părinţi aveau nevoie pentru a extirpa unicului copil, o fetiţa de opt anişori, o tumoră canceroasă pe creier!.