Dacă este adevărat că pattern-urile diferite pe care le-a urmat instaurarea puterii sovietice în Europa Centrală şi de Est şi exercitarea ei în primul său deceniu nu exclud existenţa unui anume cadru politic conceptual unificator al tuturor acestor experienţe, atunci este tot atât de adevărat că provocările şi ameninţările la adresa hegemoniei sovietice în această parte a Europei, atât cele timpurii (ruptura Tito-Stalin), cât şi cele din etapa următoare, inaugurată de destalinizare, dincolo de motivaţiile naţional-politice şi socio-economice, până la un punct comune, au îmbrăcat forme şi aspecte diferite.
În cazul României, faptul s-a datorat nu numai interpretării aparte conferită de Partidul Comunist Român procesului destalinizării - o oportunitate de a reveni de sine stătător la puterea deţinută anterior, cu ajutorul celui sovietic - ci şi perpetuării în perioada postbelică a unui contencios cu adânci rădăcini istorice.
Fenomenul prezintă interes nu atât în sine, cât prin dubla sa instrumentalizare de către regimul de la Bucureşti, ca pârghie naţionalistă de legitimare internă şi carte de rezervă externă pregătită pentru a fi retrasă din joc - ori de câte ori libertăţile pe care şi le îngăduia Bucureşti-ul depăşeau limita tolerabilităţii lor de către Kremlin. Replierea promptă pe vechile poziţii, operată de câteva ori pe parcursul "domniei celui mai iubit fiu al poporului", Nicolae Ceauşescu, atunci când puterea îi apărea ameninţată de urmările propriilor atitudini naţionaliste, susţine pe deplin o atare interpretare. Fără a scuza prin nimic această conduită, trebuie amintit că la această modalitate de tratare a problematicii basarabene, condiţionată de conjunctura internaţională şi stadiul general al raporturilor sovieto-române, la un moment dat, Bucureşti-ul a fost împins şi de maniera similară de tratare de către sovietici, în deplină înţelegere şi strânsă cooperare cu aliaţii lor de la Budapesta, a chestiunii Transilvaniei, un alt contencios istoric, mult mai vechi şi cu multe "răni" în istoria poporului român. Dacă elementul de presiune politică a constituit numitorul comun al celor două controverse, diferenţa dintre ele a constat în aceea că în primul caz ea a fost integrată unei strategii a eliberării - fie ea şi limitată şi în beneficiul propriu al unui regim care se va dovedi ulterior mai "ortodox" decât cel al iniţiatorilor săi - în timp ce în cel de-al doilea caz funcţia sa a fost aceea a oricărui imperiu: divide et impera, respectiv aceea de a forţa cu ajutorul "marii puteri de la Răsărit" soluţionări parţiale favorabile ale componentelor unei controverse în care argumentele şi atuurile obiective se aflau, în marea lor majoritate, de cealaltă parte a terenului.
Trebuie spus, totodată, că primele instrumentalizări ale chestiunii basarabene datează din perioada interbelică şi ele nu se datorează românilor, ci sovieticilor - o dovadă în plus, dacă mai era nevoie - că ele nu pot fi imputate unei/unor naţiuni, ci însăşi esenţei regimurilor comuniste.
În primii 10-15 ani după impunerea de către tancurile şi trupele sovietice a modelului statal, zis de democraţie populară, controversa sovieto-română privind Basarabia şi nordul Bucovinei nu s-a manifestat şi nici nu putea să se manifeste atât timp cât partidul Comunist Român a fost dominat de elemente obediente Moscovei, în marea lor majoritate de origine etnică alta decât cea română, iar România a fost guvernată exclusiv prin măsuri forte de anihilare a oricărei opoziţii, sub presiunea permanentă a Armatei Roşii.
Istoriografia română, urmând îndeaproape directivele Kremlinului, nu făcea decât să îngroaşe, sub impulsul curentului slavizant imprimat de M. Roller, locul sciţilor şi a slavilor în istoria României, să "descopere" surprinzătoare relaţii "frăţeşti" între români şi ruşi, covârşitoare influenţe "creatoare" ale acestora din urmă asupra celor dintâi, de la epoca de piatră până la cea socialistă. Ediţia din 1947 a Istoriei României, editată de Roller, evită să discute pacea încheiată la Bucureşti în 1812, pomenind doar de "eliberarea" în urma acesteia, a "noi teritorii de sub jugul turcesc", ediţiile ulterioare eliminând chiar şi această menţiune fugară.
| < Anterior | Următor > |
|---|
