Nemţenii şi-au pierdut apetitul în accesarea de credite, fie ele în lei sau valută, în timp ce agenţii economici s-au "înfruptat" în continuare din împrumuturile acordate de unităţile bancare. Cei care au contractat deja credite s-au adâncit şi mai tare în hăul restanţelor. Populaţia judeţului Neamţ a mai pus câte un bănuţ deoparte, preferând economiile în monedă naţională. Agenţii economici au umblat la puşculiţele cu lei, dar au făcut economii în valută.
Firmele au fost interesate de creditele în lei
Judeţul, în luna februarie a acestui an, s-a caracterizat, potrivit datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR) printr-o scădere a creditelor accesate în lei, comparativ cu ianuarie. Luna trecută, judeţul Neamţ figura cu credite în monedă naţională în valoare totală de 1,112 miliarde de lei, mai puţin cu 2 milioane de faţă de luna precedentă. Agenţii economici erau evidenţiaţi cu credite în sumă de 587 milioane de lei de lei, mai mult cu 2 milioane de lei faţă de februarie, în timp ce populaţia judeţului Neamţ avea împrumutate de la bănci 524 milioane de lei, în scădere cu 4 milioane de lei. Împrumuturile contractate de populaţie pentru consum au înregistrat scăderi de 3 milioane de lei, în perioada comparativă. Nici achiziţionarea locuinţelor cu ajutorul creditelor bancare nu a mai atras cetăţenii. În februarie, creditele în lei pentru cumpărarea de case însumau 12,8 milioane de lei, mai puţin cu 100.000 de lei, comparativ cu prima lună a acestui an. Restanţele pe care le-au acumulat la bănci atât firmele cât şi populaţia judeţului Neamţ, au ajuns, luna trecută, la 159 milioane de lei, în creştere cu un milion de lei faţă de ianuarie.
Restanţele la creditele în valută au crescut cu 11 milioane de lei
Scăderi semnificative au fost consemnate la creditele accesate în valută de căttre agenţii economici şi populaţia judeţului Neamţ. În februarie, judeţul nostru era evidenţiat cu împrumuturi în alte monede decât cea românească de 1,223 miliarde de lei, scăderea fiind de 10 milioane de lei comparativ cu ianuarie. Agenţii economici au rămas la aceeaşi sumă contractată de 444 milioane de lei, în perioada comparativă. Populaţia figura, în februarie, cu credite în valută în valoare totală de 778 milioane de lei, faţă de 789 milioane de lei, cu cât era evidenţiată în prima lună a acestui an. Şi în cazul împrumuturilor contractate în valută pentru consum scăderea este semnificativă, de 8 milioane de lei, în perioada comparativă. Creditele în valută pentru locuinţe au scăzut de la 262 milioane de lei, în ianuarie, la 260 milioane de lei. Dacă valoarea creditelor în alte monede decât cea românească a scăzut, nu acelaşi lucru se poate spune despre restanţele acumulate la bănci. Luna trecută, valoarea restanţelor a urcat la 116 milioane de lei, de la 105 milioane de lei înregistrată în ianuarie.
Agenţilor economici valuta li s-a părut mai avantajoasă pentru economii
Firmele par mai sigure pe valute atunci când vine vorba de economiile depuse la bănci. Luna trecută, au scăzut economiile în lei, de la 322 milioane de lei, la 320 milioane de lei, dar au crescut cele în valută, de la 146 milioane de lei, la 151 milioane de lei. Agenţii economici erau evidenţiaţi cu disponibilităţi la vedere în monedă naţională de 130 milioane de lei, în scădere cu 5 milioane de lei, iar populaţia deţinea în bănci economii în sumă de 179 milioane de lei, mai mult cu 4 milioane de lei. În ceea ce priveşte, disponibilităţile în valută, în februarie, firmele nemţene figurau cu economii de 39 milioane de lei, în creştere cu 8 milioane de lei, în timp ce populaţia deţinea 110 milioane de lei, mai puţin cu 3 milioane de lei, faţă de ianuarie.
| < Anterior | Următor > |
|---|








