Proiectul "Dezvoltarea turismului din Piatra-Neamţ prin promovarea activităţilor de marketing şi a produselor cu specific local'' se dovedeşte o încercare dificilă pentru firmele din domeniu, interesate să se asocieze cu Primăria Piatra-Neamţ în vederea implementării obiectivului acestei viitoare investiţii.
Autorităţile locale au decis să organizeze o a doua licitaţie publică pentru contractarea serviciilor de publicitate turistică dezvoltate în acest proiect, din cauza eşecului primei runde de licitaţii, ce s-a desfăşurat pe 18 martie. Data la care va fi organizată o nouă deschidere a ofertelelor a fost stabilită pe 16 mai.
"Procedura de licitaţie publică deschisă anterioară a fost anulată, deoarece au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme", precizează oficialii Primăriei Piatra-Neamţ.
Proiectul amintit a fost demarat în data de 14 octombrie 2010, odată cu semnarea contractului de finanţare pe fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului este de 932.493,03 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 714.186,16 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 607.058,24 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 92.844,20 lei, iar co-finanţarea eligibilă a beneficiarului este de 14.283,72 lei. Firmele ce se vor arăta interesate să participe la această licitaţie trebuie să depună o garanţie de participare la licitaţie în sumă de 6.000 de lei şi una de bună execuţie, în procent de 10% din preţul contractului fără TVA.
Ofertanţii trebuie să fi avut o cifră de afaceri medie pe ultimii trei ani (2007, 2008, 2009) de minim 1.200.000 lei. De asemenea, ofertantul trebuie să facă dovada faptului că în ultimii trei ani a încheiat un contract sau maxim două contracte cuprinzând: organizare de evenimente, producţie publicitară, marketing şi promovare turistică, în valoare cumulată de minim 600.000 lei (fără TVA). Dar şi cerinţe privind standardele de calitate li se vor cere liderilor de asociere, în cazul în care vor fi mai multe firme asociate pe proiect. Proiectul analizat vizează sporirea atractivităţii municipiului Piatra-Neamţ prin creşterea rolului turismului în economia locală. Investiţia viitoare va susţine creşterea cererii pentru bunuri şi servicii furnizate de alte sectoare economice (construcţii, industria uşoară, industria artizanală). Pe plan local, Primăria Piatra-Neamţ şi-a propus ca obiectiv că ridice atractivitatea municipiului ca destinaţie pentru turismul cultural, ecologic şi alternativ. Dintre activităţile pe care le vor întreprinde oficialii primăriei se numără promovarea la nivel naţional a unui eveniment anual - Zilele Oraşului şi a unui produs turistic specific municipiului Piatra Neamţ - Circuit turistic, până în anul 2012. Una din ţintele către care se îndreaptă obiectivele proiectului ar mai fi creşterea cu peste 20 % a numărului de turişti până în anul 2015, de la 55.992 în anul 2007 până la 67.190 în anul 2015 şi concomitent creşterea duratei medii a sejurului/turist cu 30% până în anul 2015, de la 1,63 în anul 2007 până la 2,12 în anul 2015. Sunt obiective majore pe care primăria le vrea realizate, iar unul din beneficiile implementării acestui proiect (pe o durată de 24 de luni) ar fi şi creşterea numărului de locuri de muncă în cadrul Serviciului Comunicare al Primăriei Piatra-Neamţ cu 25 % până în anul 2012, de la 12 angajaţi în 2007 la 15 până în anul 2012, ca rezultat al creşterii volumului de muncă.
| < Anterior | Următor > |
|---|








