Ultimele stiri
Home Economic Până pe 25 februarie: Agenţii economici trebuie să depună o serie de declaraţii

Până pe 25 februarie: Agenţii economici trebuie să depună o serie de declaraţii

Email Imprimare PDF

Contribuabilii nemţeni trebuie trebuie să îndeplinească până pe 25 februarie o serie de obligaţii declarative, prin transmiterea la Fisc a declaraţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2011.

Astfel, agenţii economici nu trebuie să uite de "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" - formularul 112. "Recomandăm contribuabililor să se prezinte la sediile unităţilor fiscale teritoriale până la termenul limită de depunere, pentru a putea efectua toate verificările necesare şi pentru a obţine înainte de data scadenţei confirmarea corectitudinii datelor conţinute în declaraţie. Precizăm totodată că există posibilitatea depunerii acestei declaraţii şi la ghişeele trezoreriilor municipiilor Piatra-Neamţ şi Roman, astfel încât recomandăm în mod deosebit reprezentanţilor instituţiilor publice să depună acest formular la ghişeele respective", a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţie Generale a Finanţelor Publice Neamţ.

Tot până pe 25 februarie 2011 trebuie depuse două deconturi. Este vorba despre "Decontul de taxă pe valoare adăugată"- formularul 300 şi "Decontul special de taxă pe valoare adăugată" pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri TVA care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, contribuabilii care au care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA precum şi pentru agenţii economici neînregistraţi şi care nu au această obligaţie dar care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. În acest caz, contribuabilii nu trebuie să uite de formularul 301.

Reprezentanţii Fisculului nemţean trebuie să primească de la contribuabili până pe 25 februarie şi "Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România" - formularul 224.

Agenţii econoimici nu trebuie să uite nici de formularul 392A respectiv, "Declaraţia informativă privind livrările şi prestările de servicii efectuate . Acest formular trebuie depus de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri TVA, cu cifră de afaceri realizată în anul de raportare sub 35.000 de euro. Cursul de schimb valutar la care se calculează suma este de 3,3817 lei pentru un euro, acesta fiind cursul valabil la data aderării la Uniunea Europeană. Tot până pe 25 februarie trebuie completat şi formularul 392B, adică "Declaraţia informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţii efectuate în anul de raportare. Şi în acest caz, cursul de schimb valutar la care se face calculul este 3,3817 lei pentru un euro.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi care în anul de raportare au prestat servicii de transport internaţional de persoane au obligaţia depunerii " Declaraţiei informative privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România"- formularul 393.

Ultima declaraţie care trebuie transmisă până pe 25 februarie este cea referitare la impozitul pe profit, formularul 101. Acest document se depune de persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care au definitivat închiderea exerciţiului financiar al anului 2010, până la această dată şi care anul trecut au plătit numai impozit pe profit. De asemenea această obligaţie revine şi persoanelor juridice plătitoare de impozit pe profit, care în anul 2010 au plătit cel puţin un trimestru impozit minim şi au obligaţia depunerii formularului 101, pentru perioada ianuarie-septembrie 2010. Completarea acestui formular trebuie avută în vedere şi de către organizaţiile nonprofit, contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură.


 

This content has been locked. You can no longer post any comment.

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 186 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner