22 din 48 de societăţi comerciale verificate de comisarii financiari, în luna martie, privind respectarea prevederilor legale referitoare la dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, au fost închise temporar.
Oamenii legii au luat măsura suspendării temporare a activităţilor firmelor după ce au constatat că acestea nu deţineau, sau deţineau dar nu aveau fiscalizate aparatele de marcat electronice fiscale. Totodată, toate firmele verificate au fost depistate cu abateri de la legislaţia privind dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale.
"Pentru abaterile constatate în ceea ce priveşte dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, în luna martie, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 67.300 de lei şi confiscări de 6.950 lei", a declarat Constantin Nistor, comisarul şef al Gărzii Financiare Neamţ.
Anul trecut, în luna martie, numărul societăţilor comerciale ale căror activitate a fost suspendată pentru reperpectarea prevederilor legale privitoare la dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale a fost de 23.
| < Anterior | Următor > |
|---|








