Ultimele stiri
Home Economic 500 kilograme de peşte şi produse din peşte - retrase de la vânzare

500 kilograme de peşte şi produse din peşte - retrase de la vânzare

Email Imprimare PDF

 

* produsele nu erau conforme cu prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor * şase comercianţi au fost sancţionaţi cu sume ce au totalizat 12.000 de lei din cauza neregulilor constatate

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au decis oprirea temporară de la comercializare a 500 de kilograme de peşte şi produse din peşte care nu erau conforme cu legislaţia în domeniu. Şase comercianţi care puneau în vânzare peştele cu probleme au fost sancţionaţi cu sume ce au totalizat 12.000 de lei, iar alţi şase au primit avertismente. Controalele comisarilor s-au axat, în principal, pe comercianţii din pieţele agroalimentare din Piatra-Neamţ şi Roman, acţiunile fiind realizate împreună cu inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi Poliţiei Neamţ. Astfel, toţi cei 12 operatori economici verificaţi au fost depistaţi că încalcă prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor în ceea ce priveşte marcarea produselor.

Comisarii au constatat la comercianţi peşte oceanic în stare congelată (macrou, cod saithe, cod decapitat ) care era preambalat de către ei, fără a mai păstra ambalajele originale, în aceste cazuri, nemaifiind posibilă o identificare exactă a lotului şi a caracteristicilor esenţiale ale produselor.

Produsele file de Tilapia "Nordic Seafoods " importat din Danemarca, zona de captură China, preambalat în pungi de un kilogram şi creveţi decorticaţi "Epic" importaţi din Thailanda nu aveau etichete în limba romană. Comercianţii mai vindeau scrumbie oceanică sărată, ambalată în bidoane PVC a câte zece kilograme, la care eticheta cu înscrisurile obligatorii era depreciată din cauza umezelii din spaţiul frigorific, neexistând siguranţa identităţii lotului corespunzător documentelor însoţitoare. Comisarii au mai descoperit, în verificările lor, cod întreg în stare congelată, de origine argentiniană şi cod Saithe, importat din Norvegia ambalat în brichete de 20 de kilograme care nu deţineau etichete care să cuprindă toate informaţiile obligatorii în limba română şi şi nici denumirea importatorului/ distribuitorului. Totodată, codul negru decapitat şi macroul întreg importat din Norvegia erau comercializaţi fără a deţine etichete în limba română cu elementele obligatorii.

"Consumatorii trebuie să acorde o foarte mare atenţie atunci când cumpără peşte şi produse din peşte. Pentru a evita neplăcerile cauzate de achiziţionarea de peşte şi produse din peşte neconforme, trebuie să fiţi atenţi, în primă fază, la gradul de de prospeţime al produsului. Nu achizitionaţi produsele la care suprafaţa este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi. Urmăriti modul de etichetare al peştelui şi produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate. Nu cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare. Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită. La cumpararea peştelui şi produselor din peşte solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs. Nu cumpăraţi peşte şi produse din peşte din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achizitionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea", a declarat Gelu Moldovanu, comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 124 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner