* competiţia se va desfăşura în perioada 28 mai - 3 iunie, la Piatra-Neamţ
Plecată încă de miercuri după-amiază către Bucureşti, pentru a lua parte la lucrările celui de-al XVII-lea Congrea al Asociaţiei Europene a Cadrelor Didactice, Luminiţa Vîrlan - inspector şcolar general va profita de ocazie pentru a-i înmâna ministrului Educaţiei - Petru Daniel Funeriu invitaţia de a lua parte la festivitatea de deschidere a Olimpiadei internaţionale de limbă, literatură şi cultură românească, ediţia 2011, competiţie găzduită de municipiul Piatra-Neamţ. "Voi încerca să-i înmânez această invitaţie personal domnului ministru, cu menţiunea că are, din punct de vedere grafic, aceleaşi caracteristici ca şi diplomele care vor fi oferite participanţilor. Sperăm să ne onoreze cu prezenţa, dată fiind importanţa unei astfel de competiţii", a spus Luminiţa Vîrlan.
La olimpiada care se va desfăşura în perioada 28 mai - 3 iunie vor fi prezenţi elevi din clasele a VII-a - a XII-a, atât din România cât şi din ţări în care se studiază limba şi literatura română (Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Germania, Italia, Spania, Belgia etc.)
La etapa internaţională, concurenţii vor susţine trei probe: un proiect literar al echipei din ţara participantă (eseu, portofoliu, documentar etc.pe una din următoarele teme: reflectarea operelor literaturii române în alte arte, tradiţii şi obiceiuri româneşti comune cu ale altor popoare, itinerarii culturale româneşti, simboluri arhetipale în literatura română); o probă scrisă individuală (concurenţii vor primi un subiect care va viza abordarea comparativă, la nivel de eseu, a unor fragmente din opere literare aparţinând unor autori români); o probă orală individuală.
| < Anterior | Următor > |
|---|








