Subvenţia care se acordă, indirect, agricultorilor (indiferent că au activităţi din sectorul vegetal sau zootehnic) pentru motorina utilizată exclusiv în scop productiv ar putea fi majorată în acest an.
Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabără, pe fondul creşterii galopante a preţului combustibililor, inclusi cel al motorinei.
"Noi avem asigurat în bugetul de stat o subvenţie de 1,20 lei pentru acciza la motorină, care este subvenţionată. Vom lua în calcul dacă preţurile vor evolua în continuare, o intervenţie şi un sprijin pentru ceea ce înseamnă consumul de motorină în agricultură. Aş vrea să vă spun că problema respectivă este abordată şi la nivel de Consiliul European şi sperăm ca prin măsuri, inclusiv sprijin european să se îndrepte spre aceste perturbări care pot apărea din cauza carburanţilor, care nu este numai în România", a declarat ministrul Valeriu Tabără.
Anut trecut, acordarea subvenţiei la motorină s-a făcut în baza HG 408/2010 - prin care pentru motorina livrată agricultorilor s-a aprobat o acciză redusă de 21 de euro/1.000 de litri de combustibil. Câteva sute de fermieri nemţeni au beneficiat de acestă subvenţie, depunând la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură mai întâi solicitările de acord prealabil (pentru cantităţile estimate a fi utilizate) şi apoi cererile de restituire a diferenţei de acciză.
| < Anterior | Următor > |
|---|








