Inspectorii de muncă au depistat, luna trecută, 19 angajatori din Piatra-Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Păstrăveni, Ţibucani şi Dragomireşti, care foloseau 22 de persoane la muncă fără a le întocmi contracte individuale.
Pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă angajatorii au fost sancţionaţi cu sume ce au totalizat 66.000 de lei. Măsurile au fost luate în urma verificărilor realizate în cadrul campaniei privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată "O zi pe săptămână". Controlul a cuprins 81 de salariaţi la care lucrau 452 de salariaţi, din care 318 erau femei.
"Cu ocazia verificărilor, au fost constatate 365 de deficienţe privind încălcarea Legii 53/2003, iar 40 de agenţi economici au fost sancţionaţi cu sume ce au totalizat 67.500 de lei. Cele mai frecvente încălcări ale legislaţiei întâlnite la angajatorii verificaţi au fost cele referitoare la neîncheiera în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neîntocmirea pontajelor, neînregistrarea în termen a declaraţiilor fiscale şi a statelor de plată, neîntocmirea regulamentului intern, dar şi netransmiterea registrului de evidenţă al salariaţilor în format electronic şi lipsa uniţierii negocierii colective la nivel de unitate", a declarat Nicolae Hârlea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








