Ultimele stiri
Home Eveniment Accident între doi biciclişti

Accident între doi biciclişti

Email Imprimare PDF

 

 * evenimentul s-a soldat cu rănirea unei persoane

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Borleşti, a fost uşor rănit într-un accident de circulaţie mai puţin obişnuit, care a avut loc în noaptea de 29 spre 30 martie, pe DJ 156A, în Borleşti. Evenimentul s-a petrecut în următoarele împrejurări. Localnicul Constantin C., de 26 de ani, mergea cu bicicleta pe drum şi, potrivit poliţiştilor, "nu a păstrat o distanţă corespunzătoare" faţă de o altă bicicletă, care era condusă de Mihai P., tot din Borleşti. Acesta din urmă îl transporta pe ghidon pe consăteanul Constantin B.. Coliziunea dintre cele două biciclete a dus la rănirea tânărului care stătea pe ghidon, acesta alegându-se cu plăgi minore la nivelul feţei. După impact, biciclistul vinovat (Constantin C.) a plecat de la faţa locului, fără a anunţa poliţiştii despre cele petrecute. Ambii biciclişti implicaţi în accident au foat verificaţi cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat că primul biciclist (Constantin C.) avea o îmbibaţie alcoolică de 0,71 miligrame/ litru, în aerul expirat, iar al doilea (Mihai P.) avea, în aerul expirat, o concentraţie de 0,71 miligrame/ litrul de alcool pur. În cauză, cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Piatra-Neamţ.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 162 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro