Ultimele stiri
Home Eveniment De la un foc din curte era să ardă pădurea la Vaduri

De la un foc din curte era să ardă pădurea la Vaduri

Email Imprimare PDF

 

Alarmă generală în comuna Alexandru cel Bun, vineri după-amiază. Pădurea din Secu - Vaduri a fost la un pas de a fi mistuită de flăcări, după ce un localnic a scăpat de sub control focul la nişte resturi vegetale în curtea proprie.

O armată de localnici, pompieri, voluntari şi angajaţi ai primăriei din comună s-au mobilizat vineri, la 13.30, cu ce-au avut la îndemână, pentru a stinge flăcările ce ameninţau pădurea. Primarul din Alexandru cel Bun, Ion Rotaru, a primit şi ajutor din partea personalului Direcţiei Generale a Rezervelor Statului, de la Bistriţa pentru a pune stavilă în faţa focului. Flăcările au reuşit să se apropie ameninţător de mult de copacii din pădure, însă pompierii au acţionat rapid pentru a nu fi afectat fondul forestier. 

"Un localnic a vrut să-şi cureţe grădina de resturi vegetale şi i-a scăpat de sub control focul. Flăcările au ajuns în apropierea pădurii, dar nu au atins copacii. A fost distrus un hectar de vegetaţie uscată, dar n-a ars nici lăstăriş nici lemn, mai mult iarbă uscată. Au intervenit şi pompierii, vreo douăzeci, poliţişti, localnici, de la DGRS, voluntari", a declarat primarul Ion Rotaru.   

Zeci de oameni au luptat să salveze pădurea din comuna Alexandru cel Bun, vineri după-amiază, iar amploarea evenimentului l-a convins pe primarul din localitate să ia măsuri drastice pentru a preîntâmpina eventuale noi incendii de pădure. În afară că nici un localnic din comună nu i-a solicitat acestuia vreun aviz de incendiere a vegetaţiei uscate (după cum prevede legea), primarul Ion Rotaru s-a decis să facă şi un sacrificiu financiar pentru achiziţionarea unei autospeciale proprii de intervenţie la incendiu.

"Vom vedea luni cu pompierii ce pagube s-au înregistrat la incendiu şi vom da câteva amenzi, pentru că cine greşeşte trebuie să şi plătească. Apoi m-am gândit ca în două, trei luni să ne cumpărăm o autospecială de intervenţie la incendii", a declarat primarul Ion Rotaru.

În afara incendiului generat de localnici în Alexandru cel Bun, vineri, pompierii nemţeni au mai avut de luptat cu încă două incendii de acest fel: unul în comuna Grinţieş iar celălalt în satul Oglinzi din comuna Răuceşti. Ambele au fost cauzate de localnici, prin arderea intenţionată a câtorva hectare de vegetaţie uscată de pe proprietăţile lor.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 140 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro