* scandalul a pornit de la o sticlă de apă după o băută de o noapte
Consumul excesiv de alcool a dus la producerea unui scandal de proporţii, în dimineaţa de 1 aprilie, pe la ora 4, la cabana Fântânele, din masivul Ceahlău. "Protagoniştii" au fost ajutorul cabanierului (Constantin Rusu) şi mai mulţi membri ai unei echipe de electricitate. Potrivit informaţiilor furnizate de Raul Papalicef (şeful Serviciului Salvamont Neamţ), membrii echipei care execută lucrări de alimentare cu energie electrică pe Ceahlău au "servit", în exces, alcool şi s-au enervat în momentul în care au cerut o apă minerală, iar preţul acesteia li s-a părut prea mare.
Ajutorul cabanierului şi prietena sa au fost luaţi la bătaie de electricienii în cauză, iar pentru a scăpa s-au refugiat (şi încuiat) în bucătăria cabanei. Au sunat apoi la 112, operatorii serviciului alertându-i pe cei de la Salvamont. "Când am ajuns, ajutorul de cabanier Rusu era inconştient. De frica agresorilor se încuiase în bucătărie. Se pare că, pe fondul consumului exagerat de alcool, echipa care (probabil) urma, a doua zi, să facă lucrări sub tensiune pe instalaţia din masiv, a luat victima la bătaie, motivul fiind preţul unei sticle de apă minerală", a explicat Raul Papalicef. Conform aceleiaşi surse, în momentul în care salvamontiştii au ajuns la locul faptei, "sala de mese (în care se petrecuse conflictul - n.r.) arăta ca după război, iar ajutorul cabanierului şi un alt lucrător erau încuiaţi în bucătărie".
După ce i-au bătut pe Rusu şi prietena lui, energeticienii (Dumitru A., de 40 de ani; Ion C., de 43 de ani şi Vasile D., de 42 de ani, toţi din comuna Podoleni) au fugit în pădure, intenţionând, probabil, să ajungă la maşina pe care o lăsaseră în zona Cantonului Silvic Durău.
Când salvamontiştii au ajuns la cabană, au solicitat ajutorul celor de la Jandarmi şi Ambulanţă. "În jurul orei patru am fost solicitaţi şi am intervenit cu echipa jandarmilor montani pentru a aplana un scandal la o cabană din masivul Ceahlău. De asemenea, a intervenit şi un echipaj de la Ambulanţă care a preluat victimele conflictului şi le-a transportat la spital, pentru îngrijirile medicale necesare. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili dacă a fost săvârşită vreo infracţiune (în cazul în care victimele agresiunilor vor depune plângere) şi în vederea determinării tuturor circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, precum şi a vinovăţiei fiecărui participant", a declarat căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.
Constantin Rusu, ajutorul cabanier care a fost agresat de "vajnicii turişti", a fost găsit inconştient, în momentul intervenţiei salvamontiştilor, având multiple lovituri pe corp, o contuzie toracică şi "un traumatism craniano-cerebral acut închis". Salvamontiştii l-au urcat pe targă, l-au coborât în Staţiunea Durău, după care l-au predat ambulanţierilor. Pe lângă personalul cabanei, de suferit au avut şi doi dintre bătăuşi, aceştia fiind găsiţi, pe la ora 5.30, în pădure. "Şi în cazul lor a fost nevoie de acordarea de asistenţă medicală, dat fiind faptul că, după ce l-au agresat pe cabanier, au fugit în pădure şi, băuţi fiind, fără să aibă la ei lanterne ori altă sursă de lumină, au fost «agresaţi», la rându-le, de câţiva brazi, drept pentru care, după ce au tamponat copacii, s-au ales cu traumatisme craniene", a completat Raul Papalicef.
| < Anterior | Următor > |
|---|








