Ultimele stiri
Home Eveniment O nouă amânare în procesul primăriei cu firma MAR SRL

O nouă amânare în procesul primăriei cu firma MAR SRL

Email Imprimare PDF

 

 

Firma ieşeană MAR SRL a obţinut o nouă amânare în procesul pe care i l-a intentat Primăria Piatra-Neamţ, pe motivul nerespectării contractului de administrare a mall-ului Forum Center.

Magistraţii Secţiei Comerciale din cadrul Tribunalului Neamţ au amânat judecarea cauzei la data de 3 mai, aceasta fiind cea de-a treia amânare obţinută de firma ieşeană, de al cărei nume se leagă administrarea complexului comercial Forum Center. Primele două amânări au fost obţinute în instanţa ieşeană, unde s-a deschis şi procesul. Soluţia aleasă, în data 29 martie, de completul de judecată al Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Neamţ a avut la bază cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de apărătorul societăţii MAR SRL pentru studiul răspunsului la întâmpinare.

"Pentru ca pârâta să depună la dosar certificat constatator privind înregistrarea pe rolul Tribunalului Iaşi a cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului numărul 65156 din 14.12.2007. Pentru ca reclamantul să depună la dosar o fotocopie lizibilă contractul de servicii numărul 65156 din 14.12.2007 şi documentaţie de atribuire a acestui contract (caietul de sarcini, oferta ce cuprinde propunerea financiară şi propunerea tehnică) şi amână cauza pentru data de 3 mai", au decis judecătorii Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamţ.

Primăria solicită în instanţă firmei MAR SRL să-şi respecte contractul încheiat la momentul preluării în administrare a Mall-ului Forum, la sfârşitul anului 2007.

Iniţial, procesul s-a regăsit pe rolul Judecătoriei Iaşi, instituţia acceptând, la finele anului trecut, cererea Primăriei Piatra-Neamţ de a strămuta procesul intentat firmei MAR SRL, pe rolul Tribunalului Neamţ, pe motiv de "necompetenţă teritorială". Procesul deschis de primăria pietreană firmei ieşene MAR SRL, primul administrator al Mall-ului Forum Center, a fost întregistrat pe 12 august, la Tribunalul Iaşi. Primăria Piatra-Neamţ solicită firmei MAR SRL plata unor sume restante, rămase neachitate după rezilierea contractului de administrare a mall-ului public.

Construit cu peste 6 milioane de euro, acum mai bine de trei ani, şi aflat în proprietatea Primăriei Piatra-Neamţ, Mall-ul Forum Centrer a fost dat spre administrare firmei MAR SRL în urma organizării unei licitaţii publice la care a participat doar firma ieşeană. Clădirea a fost administrata de MAR SRL Iaşi, firma deţinută de Răzvan Lucian Ţepoi, timp de aproape doi ani de zile, din 2007 până în februarie 2009. MAR SRL a încasat lunar pe suprafaţa închiriată în clădirea Forum Center aproximativ 105.000 euro plus TVA. Criza financiară ce s-a declanşat încă de la sfârşitul anului 2008 şi-a pus însă amprenta pe activitatea comercială din acel spaţiu şi astfel MAR SRL a solicitat Primăriei Piatra-Neamţ modificarea contractului de prestări servicii prin micşorarea redevenţei datorate la 70.000 de euro lunar şi a chiriei de la 20 la 14 euro/metrul pătrat/lună. Primaria nu a ajuns la un acord cu firma ieşeană, iar pe 13 februarie 2009 a reziliat contractul cu MAR SRL. Imediat după aceea, Mall-ul Forum a fost dat în administrare firmei Consiliului Local, societăţii Urban (actuala Companie Municipală de Investiţii).

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 125 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro