* grupul infracţional destructurat de poliţişti era format din zece persoane
Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Neamţ au desfăşurat o acţiune de amploare care s-a finalizat cu destructurarea unui grup infracţional, format din zece persoane (din mai multe judeţe), specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani prin comerţul cu produse cerealiere. Liderul grupării a fost identificat ca fiind arădeanul Gheorghe S., în vârstă de 43 de ani, din oraşul Sântana. Miercuri, 6 aprilie, poliţiştii nemţeni ai SCCO, sprijiniţi de colegii lor din Sântana, l-au prins, în Arad, pe Octavian Romanesi, de 30 ani, din Sântana, care, în calitate de administrator al unei societăţi din oraşul Salonta (judeţul Bihor), aderase la gruparea respectivă şi obţinuse importante venituri ilicite, după următoarea strategie.
"Prin folosirea de borderouri de achiziţie şi facturi false, membrii grupării făceau achiziţii de produse cerealiere, pe care, ulterior, le comercializau cu ajutorul unor documente fictive de însoţire a mărfii, sau chiar documente reale, care, însă, erau anulate în momentul în care marfa ajungea la destinaţie. Sumele de bani reprezentând preţul cerealelor livrate marilor baze de achiziţie erau direcţionate în conturile societăţilor comerciale constituite special în acest scop, de unde erau ridicate, în numerar, şi de Octavian R.; acesta folosind borderouri de achiziţie contrafăcute. Din aceste mari sume de bani (aproximativ două milioane de euro), inculpatul reţinea 1%, procent reprezentând partea din folosul infracţional ce-i revenea, în conformitate cu înţelegerea iniţială făcută cu liderii grupării", a explicat agentul Oana Marcu, locţiitoarea purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
Metodă de înşelat statul
Anchetatorii au intrat pe "firul" acestei reţele după o investigaţie care a început în 2010 şi s-a concretizat, luna trecută, în 16 percheziţii domiciliare şi la sediile unor firme din judeţele Neamţ, Iaşi, Arad, Vaslui şi Botoşani. Într-o primă fază, în vizorul poliţiştilor au intrat, astfel, următorii patroni sau asociaţi de firme: Valentin Trifan, de 20 de ani (din Piatra-Neamţ), Paul Ciobănică, de 46 de ani (din Iaşi), Radu Crăciun, de 23 de ani, din comuna Valea Seacă (Iaşi), Dan Boldiş, de 40 de ani, din Sântana (Arad), ieşeanca Roxana Crăciun, de 27 de ani, din Valea Seaca, arădeanul Octavian Romanesi, de 29 de ani, din Sântana, Ovidiu Druga, de 42 de ani, din Breaza (Buzău), Valerică Iacob, de 38 de ani, din Arad şi vasluianul Leonil Ignat, de 48 de ani, din comuna Drânceni. Conform procurorilor care instrumentează cazul, indivizii eludau legea reuşind, astfel, să obţină sume mari din tranzacţii la care erau folosite firme fantomă: "Învinuiţii achiziţionau cereale, în special de la producători primari, marfa fiind plătită cash şi fiind utilizate borderouri de achiziţie falsificate. Folosirea acestora le permitea să ofere producătorilor un preţ mai mare pentru cerealele cumpărate, întrucât pentru aceste tranzacţii nu se percepe TVA. Consecinţa a fost afectarea mediului concurenţial şi, totodată, ridicarea, în numerar, din bancă a unor mari lichidităţi". Totodată, firmele folosite în acest lanţ evazionist erau desfiinţate după ce acumulau mari datorii la bugetul de stat, constând în TVA şi impozit pe profit datorat.
Ieri, după ce procurorii de la Biroul Teritorial Neamţ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), l-au reţinut pe arădeanul Octavian Romanesi, acesta urma să fie prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. Cercetările continuă, sub coordonarea DIICOT, pentru tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








