Ultimele stiri
Home Eveniment Bătrână agresată şi violată

Bătrână agresată şi violată

Email Imprimare PDF

 

* femeia se află internată în Spitalul Judeţean

* "Mă rugam din răsputeri să nu mă omoare, că-s cu inima, dar n-a înţeles. La anii mei, nu am crezut vreodată că voi păţi o asemenea ruşine", a declarat Profira Nistor

O bătrână din satul Neguleşti a trăit o experienţă terifiantă, în noaptea de 10 spre 11 aprilie. Profira Nistor, în vârstă de 84 de ani, s-a trezit în casă, pe la ora 3, cu un tânăr de 19 ani, vecin, care o mai ajută uneori la treburile gospodăreşti. Nu a bătut la uşa femeii pentru a o ajuta la cine ştie ce treburi, ci pentru a-şi bate joc de ea. Potrivit victimei, Andrei Dogaru a violat-o, a agresat-o fără să ţină cont de faptul că ar fi putut să-i fie chiar străbunică. Apoi i-a furat şi singurii bani din casă - 19 lei. Strigătele de ajutor ale bătrânei nu au fost auzite de vecini. După plecarea violatorului, bătrâna bolanvă de inimă a reuşit să se târască până în faţa porţii mamei agresorului, care a anunţat imediat Poliţia şi Ambulanţa.

Victima a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean şi imediat a fost preluată de medicii urgentişti pentru îngrijiri medicale şi investigaţii medicale şi radiologice. Bătrâna a fost supusă şi unor controale de specialitate, din partea unei echipe de medici neurologi şi ginecologi. Profira Nistor a fost diagnosticată cu "traumatism de coloană cervicală, agresiune, viol, pleurezie, fibrilaţie atrială". Potrivit dr. Cristian Păsălău, medicul şef al UPU, în prezent bătrâna se află sub supraveghere medicală şi urmează a i se efectua şi alte investigaţii de specialitate.

De pe patul de spital, femeia a povestit cu lux de amănunte cele întâmplate. "M-am trezit cu el bătând în uşa casei, pe la ora 3 dimineaţa. Bătea cât putea de tare să-i dau drumul în casă, iar eu, dinăuntru, l-am întrebat ce vrea la ora aceea? Mi-a zis că văd eu ce, şi a forţat uşa şi a intrat în camera mea. Mi-a cerut bani, el ştiind că eu îl plătesc atunci când îmi mai taie lemne în gospodărie. I-am spus că nu am în casă mai mult de 19 lei, pe care i-am şi dat, numai să mă lase-n pace. Nu m-a crezut, s-a înfuriat, a cotrobăit prin casă, prin sertare, după care s-a dezbrăcat şi s-a urcat pe mine. Am încercat să mă lupt cu el, dar este mult mai puternic. Şi-a bătut joc de mine, apoi mi-a sucit gâtul de mă doare groaznic, nici nu-l pot întoarce. Cred că a vrut să mă omoare. Nu pot spune maică ce chin am avut cu el. Mi-e ruşine, dar m-a forţat să fac sex oral. Mi-a băgat degetul pe gât, m-a chinuit într-un hal, fără de hal. Am dus luptă mare cu el, dar puterile m-au lăsat la un moment dat şi a continuat să-şi bată joc de mine. Mă rugam din răsputeri să nu mă omoare că-s cu inima, dar n-a înţeles. La anii mei, nu am crezut vreodată că voi păţi o asemnea ruşine", a declarat Profira Nistor.

După ce starea sa se va ameliora, bătrâna este hotărâtă să meargă şi la Laboratorul de Medicină Legală pentru obţinerea unui certificat medico-legal. Profira Nistor locuieşte singură de ani buni de zile, după moartea soţului ei, iar copiii ei locuiesc în aceeaşi localitate. Femeia a spus că acum îi este teamă să mai stea singură în casă. Ieri violatorul a fost audiat, oamenii legii continuând cercetările în acest caz.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 104 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro